Atentatul de la Tel Aviv: un roman mort si alti 7 raniti

18 07. 2002, 13:59
Dublul atentat sinucigaș, comis miercuri seara, în apropierea fostei autogari din Tel Aviv, s-a soldat cu cinci morți, dintre care un cetațean român, și ranirea altor 40 de persoane, printre care și șapte români, potrivit presei israeliene și a

Dublul atentat sinucigaș, comis miercuri seara, în apropierea fostei autogari din Tel Aviv, s-a soldat cu cinci morți, dintre care un cetațean român, și ranirea altor 40 de persoane, printre care și șapte români, potrivit presei israeliene și a autoritaților române.

În afara de românul decedat în atentat au mai fost uciși un israelian, un alt lucrator strain, precum și cei doi autori ai atacului.

În zona unde a avut loc atentatul locuiesc zeci de mii de muncitori straini, care se aduna în apropierea fostei autogari din Tel Aviv, înconjurata de magazine.

Românul ucis la Tel Aviv se numește Adrian Endeș și avea 30 de ani. Adrian Endeș s-a nascut la 29 aprilie 1972, la Dej (județul Cluj), iar în Israel lucra în construcții. Cadavrul sau a fost identificat de cumnatul lui, care, de asemenea, muncește în Israel. Corpul neînsuflețit al lui Adrian Endeș va fi transportat, probabil sîmbata, în România, a precizat ambasadorul României în Israel, Mariana Stoica. Ambasadorul României a mai declarat ca toate cheltuielile pentru transportul corpului neînsuflețit al lui Adrian Endeș în România, precum și cheltuielile de spitalizare a românilor raniți vor fi suportate de statul israelian.

Ministerul român de Externe a anunțat ca printre persoanele ranite în atentatul terorist de la Tel Aviv au fost identificați șapte cetațeni români.

Într-un comunicat remis, joi, agenției MEDIAFAX, MAE anunța ca, în conformitate cu informațiile primite de la Ambasada României în Israel, trei dintre cei șase români nu au fost spitalizați, pentru ca nu aveau rani care sa necesite îngrijiri medicale, iar a patra persoana nu dorește sa-i fie dezvaluita identitatea, dar și-a anunțat familia din România.

Cea de-a cincea victima se numește Constantin Manole, are 37 de ani și este din Iași, iar cea de-a șasea persoana este Petrica Onofrei, are 38 de ani și este din Falticeni.

Constantin Manole are rani la gît, a fost operat, joi, și se simte bine. Petrica Onofrei a fost ranit la picioare de schije, dar starea sanatații sale este buna.

Vasile Bujor (39 de ani) din Deva, cel de-l șaptelea ranit, este internat la spitalul Ilhov din Tel Aviv, va fi operat în seara zilei de joi sau vineri dimineața.

MAE român precizeaza ca corpul neînsuflețit al lui Adrian Endreș, cel care a murit în atentatul terorist, va fi repatriat, iar familia sa va primi despagubiri din partea statului israelian, deoarece a decedat într-un atentat.

Potrivit ediției electronice de joi a cotidianului israelian ”Jerusalem Post”, care a citat postul public de radio israelian, cîțiva dintre muncitorii straini raniți în atentatul comis la Tel Aviv se aflau ilegal în Israel și s-au lasat cu greu convinși sa se suie în ambulanțe, de teama ca vor fi expulzați. În ultimii doi ani, în trei atentate diferite, au mai fost uciși alți doi muncitori români, unul filipinez și doi chinezi, precizeaza cotidianul „Jerusalem Post”.

Românul care a murit în atentatul de la Tel Aviv, Adrian Endreș, originar din Dej, cu domiciliul la Dezmir, își sfatuia familia sa nu se îngrijoreze din cauza evenimentelor din Israel, transmite corespondentul MEDIAFAX la Cluj.

Soacra barbatului, Elena Catinaș, a declarat ca, de cîte ori vorbeau la telefon cu acesta, membrii familiei îl rugau sa se întoarca acasa, considerîndu-l în pericol din cauza atentatelor. „I-am tot spus sa se întoarca acasa, ca vedeam la televizor ce se întîmpla acolo, însa el ne zicea sa nu fim îngrijorați, ca totul va fi bine”, a declarat Elena Catinaș. Soția lui Endreș, Rozalia, a declarat ca barbatul plîngea de dor la telefon, dar ca, atunci cînd îl chema acasa, îi spunea ca mai vrea sa cîștige niște bani.

Soția lui Adrian Endreș a auzit înca de miercuri seara ca la Tel Aviv a avut loc un atentat soldat cu victime, însa nici o clipa nu s-a gîndit ca ar putea fi vorba și despre soțul ei. Abia joi dupa-amiaza a primit vestea de la fratele ei, care a sunat-o și a anunțat-o despre tragicul eveniment. De atunci, femeia plînge cu pozele soțului în mîna și îl mîngîie pe baiețelul lor de opt ani, care nu înțelege motivele pentru care tatal sau nu se va mai întoarce acasa.

Endreș plecase sa munceasca în Israel cu peste un an în urma, împreuna cu fratele soției lui, angajîndu-se în domeniul construcțiilor. Ultima data cînd a sunat-o pe soția lui a fost în data de 3 iulie, cînd i-a urat „la mulți ani!”.

În schimb, unul dintre românii raniți la Tel Aviv, Vasile Dorin Bujor (39 de ani), se temea de atentate. El este din Deva și a plecat la lucru în Israel în urma cu șapte ani. Fratele acestuia, Viorel, a declarat ca Vasile Dorin Bujor a fost casatorit în România și ca are un baiat de 11 ani, Sergiu. Barbatul a divorțat în urma cu cîțiva ani și s-a recasatorit în Israel cu Rachel. Vasile Bujor lucra în Israel pe șantier ca dulgher. Conform declarațiilor fratelui sau, Vasile Dorin Bujor cîștiga pîna la 1.200 de dolari lunar, barbatul fiind mulțumit de viața pe care o ducea în strainatate.

Tatal lui Dorin Vasile, Carol Bujor, spera ca baiatul lui se va însanatoși. „M-a ajutat cu bani, ca el cîștiga mai bine ca aici. La pensia mea, de 1,5 milioane de lei pe luna, cum sa ma descurc?”, a declarat batrînul de 70 de ani.

Familia lui Bujor nu avea un numar de telefon sau o adresa de-a lui din Israel, unde sa-l poata contacta. „Își schimba foarte des locul de munca. Ne suna el o data la cîteva luni. În ultima vreme s-a plîns ca îi e teama de atentate, ca poate i se va întîmpla și lui o nenorocire. Și uite ca i s-a întîmplat”, a spus fratele mai mic al lui Dorin Vasile, Viorel.

MEDIAFAX