Atacurile armate din școlile americane au o „tradiție” veche de zeci de ani
Nimic mai fals! Cel mai tragic atac de acest fel din istoria Statelor Unite s-a petrecut în… 1927, la școala din localitatea Bath, din Michigan, și a avut un bilanț spectaculos (în sens negativ) – 45 de persoane, între care 38 de copii, au fost ucise atunci.
Pe vremea aceea, Bath era o o mică comunitate de fermieri, care număra aproximativ 300 de rezidenți. Potrivit unui supraviețuitor al evenimentului de atunci, toți oamenii de pe o rază de 35 de kilometri se cunoșteau între ei. În 1922 a fost deschisă Bath Consolidated School, unde învățau toți elevii din regiune. Datorită rezultatelor superioare altor școli, comunitatea a decis să mărească taxele pe proprietate pentru a putea rambursa mai repede datoriile școlii și a face noi investiții.
Acest lucru l-a înfuriat peste măsură pe Andrew Kehoe, un fermier sever, încăpățânat și foarte violent, care era supranumit „fermierul dinamită” datorită pasiunii sale pentru explozibili. În același timp, Kehoe era un dușman declarat al taxelor de orice fel.
Pe parcursul a câteva luni, Kehoe, care lucra și ca electrician, a înțesat clădirea școlii cu dinamită pe care, pe 18 mai, la ora 8.45, a detonat-o. După ce a aruncat școala în aer, și-a împușcat soția, a aruncat ferma în aer, după care s-a indreptat către rămășițele școlii la bordul unui camion înțesat cu dinamită. Acolo, după o discuție în contradictoriu cu administratorul școlii, a detonat explozibilul din camion, în explozie murind el, administratorul școlii și alte câteva persoane care erau de față.
Bilanțul de 45 de victime ar fi putut fi mult mai mare, după cum au descoperit mai târziu anchetatorii. Potrivit acestora, numai un scurtcircuit a făcut ca alte 150 de kilograme de dinamită, amplasate în mai multe clădiri din localitate, să nu fie detonate. Dacă acestea ar fi explodat, practic întreg centrul orăselului ar fi fost distrus, iar numărul de victime ar fi fost imens.
Ca o ironie a sorții, în ruinele exploziei a fost găsit un panou pe care scria ” Criminals are made, not born/Omul nu se naște criminal, ci devine„.