Atac armat în Statele Unite: Cel puțin cinci persoane au murit, inclusiv atacatorul

De: Mia Nicolescu / 08.06.2013, 12:55
Atac armat în Statele Unite: Cel puțin cinci persoane au murit, inclusiv atacatorul
Cel puțin cinci persoane au fost ucise, iar presupusul atacator a fost ucis de asemenea, de către poliție, în biblioteca unui campus universitar, în urma unui atac armat în apropiere de Los Angeles, în California.

Suspectul, îmbrăcat în haine de culoare închisă și purtând o vestă antiglonț, i-a omorât primii pe tatăl și fratele său, după care a incendiat casa și a deschis focul de mai multe ori la Santa Monica, la câțiva kilometri distanță de locul unde se afla președintele Barack Obama, care participa la o reuniune de colectare de fonduri.  

Carnagiul are loc după o serie de atacuri armate sângeroase comise în ultimii ani, inclusiv cel comis în decembrie într-o școală elementară din Sandy Hook, în care au fost masacrați 20 de copii.

Nu este vorba despre un atac armat într-o școală„, a declarat șefa poliției din Santa Monica Jacqueline Seabrooks.

„Este vorba despre incidente care au început în afara campusului și care au continuat în campus”, a continuat ea. Atacatorul, a adăugat ea, „a fost rănit mortal de către poliție în biblioteca Universității din Santa Monica”.

Citește mai multe despre noul atac armat din Statele Unite pe Mediafax.ro!