Asumarea deciziei politice de majorare a pensiilor este atributul institutional al Guvernului, care raspunde în fata Parlamentului, institutie care a aprobat deja aceasta crestere, se arata în scrisoarea Executivului transmisa presedintelui Traian Basescu.
În document se arata ca Guvernul îsi respecta obligatiile interne si externe, cu masuri incluse în proiectia bugetara pe 2008, cu alocari financiare consistente pentru educatie, cercetare, agricultura, sanatate, precum si la bugetul comunitar.
În scrisoare se aminteste ca angajamentul de protectie sociala a persoanelor trebuie respectat.
Raspunsul Guvernului privind majorarea pensiilor – trimis, luni, presedintelui Traian Basescu – este unul politic, nu tehnic si este rezultatul unei analize si a unei decizii politice, a declarat, marti, agentiei MEDIAFAX, ministrul Muncii, Familiei si Egalitatii de Sanse, Paul Pacuraru.
Potrivit lui Pacuraru, scrisoarea de aproape trei pagini a fost trimisa la Cotroceni luni seara, în jurul orei 22.00.
El a mai spus ca raspunsul formulat presedintelui putea ajunge si pâna la trei bibliorafturi dar, în urma analizei si a deciziilor politice s-a convenit asupra acestei variante care nu face referire, decât în mica masura, la cifre sau indicatori.
„Daca presedintele va accepta acest raspuns va promulga legea, daca nu, se va adresa Parlamentului. Asteptam sa vedem ce va decide”, a mai spus ministrul Paul Pacuraru.
Guvernul a transmis presedintelui Traian Basescu, la solicitarea acestuia, scrisoarea de raspuns privind sursele financiare de majorare a pensiilor, pe baza cifrelor analizate de ministrii Finantelor si Muncii.
Ministrul Finantelor, Varujan Vosganian si ministrul Muncii, Paul Pacuraru, au transmis premierului Calin Popescu Tariceanu, luni, în jurul orei 18.00, documentele pe baza carora a fost redactata scrisoarea de raspuns catre presedintele Traian Basescu.
Legea pensiilor, initiata de PSD, a fost adoptata în 28 iunie, ultima zi a sesiunii parlamentare, si a fost depusa pentru promulgare, în 6 iulie.
Pensia medie va urca cu 40% la începutul anului viitor, dupa ce punctul de pensie va creste de la 31% la 37,5% din valoarea salariului mediu brut. Legea pensiilor stabileste o noua majorare a punctului de pensie începând cu 1 ianuarie 2009, de la 37,5% la 45% din salariul mediu brut.
Conform Constitutiei, seful statului are la dispozitie 20 de zile, în care poate promulga legea sau o poate retrimite Parlamentului.
Basescu a declarat, saptamâna trecuta, ca Legea pensiilor va fi promulgata, dar atunci când va face acest lucru vrea sa aiba convingerea ca ea va fi aplicata si a solicitat Guvernului sa prezinte fundamentarea bugetului de asigurari sociale din care se platesc pensiile.
Presedintele i-a trimis o scrisoare premierului Tariceanu, în care îi solicita sa îi transmita documentatia din care sa rezulte sustenabilitatea aplicarii Legii pensiilor în perioada 2008 -2010 si, daca este posibil, o evaluare pentru 2011-2013, în vederea promulgarii legii.
Premierul Calin Popescu Tariceanu a cerut ministrilor Finantelor si Muncii, în sedinta Guvernului de saptamâna trecuta, sa analizeze continutul scrisorii primite din partea presedintelui Traian Basescu privind sursele de finantare a majorarii pensiilor pentru a fi formulat un raspuns din partea Guvernului.
Vosganian, a declarat, în urma cu doua saptamâni, trecute ca resursele majorarii pensiilor vor fi asigurate de cresterea economica, avansul salariilor, numarul mai mare de salariati, îmbunatatirea încasarilor bugetare si unele transferuri din bugetul de stat la bugetul asigurarilor sociale. Suma necesara anul viitor este de circa doua miliarde de euro.