Asta siempre…

Tare greu sa-ți pastrezi obiectivitatea atunci când, în mijlocul filmului, se stârnește discoteca din subsol, vecinul din spate rașcheteaza la greu copane de la KFC iar în stânga doi intelectuali fini își povestesc acțiunea unul altuia. Încercam…

Cu multa vreme înainte a deveni imprimeu pe tricouri și hit prin cluburi, Che Guevara era un puști astmatico/idealisto/ comunist și se chema Ernesto Guevara de la Serna. Undeva în primavara lui 1952, junele student la medicina a purces, alaturi de prietenul sau Alberto Granado, într-o calatorie inițiatica pe o motocicleta cam hartanita și printr-o America de Sud etern macinata și dureros de frumoasa. Ambii au ținut sa-și noteze impresiile de drum – și din cele doua scrieri (Notas de viaje, respectiv Con El Che por America Latina) scenaristul Jose Rivera a schițat un road-movie pe care l-a regizat brazilianul Walter Salles și care se cheama Diarios de Motocicleta.

Trecând cu grație peste protestele unora (un film poetic despre un mercenar sângeros, buuu!) și dezamagirea altora (donde es la revolucion !!?!?!), trebuie recunoscut ca filmul cam trișeaza din start – motocicleta din titlu raposeaza înainte de jumatate, drept care odiseea continua per pedes, per camiones și per vapores.

Și totuși, facând abstracție de apelativele gratuit/controversate, primii protestatari au ceva dreptate (ceilalți sunt doar tâmpiți, filmul se petrece mult înainte de parteneriatul cu Fidel): daca vedem Diarios ca povestea unui tânar care se plimba de nebun prin decorul de la Fitzcarraldo, fara sa ne pese ca într-o zi va deveni El Che, atunci e banal; daca vedem Diarios ca dimineața unui revoluționar, atunci paralela îngroșata Guevara/Hristos (vezi proba de înot și vizita la leproși) e deplasata și-l face greu digerabil…

Lasând interpretarile deoparte, imaginile minunate (Argentina, Chile, Peru,), prestația naturala a motocicliștilor (Gael Garcia Bernal și Rodrigo de la Serna, var bun cu adevaratul Che), pseudo-fotografiile alb/negru cu baștinașii și apariția finala a adevaratului Alberto Granado, privind simbolic avionul ce-i duce prietenul spre alte zari, te cam fac sa uiți de minusuri și de faptul ca, pâna la urma, senor Guevara nu era un tip prea inteligent.


Andrei Cretulescu