Cea de-a VI-a ediţie a Festivalului Culturilor Asiatice – Asia Fest, ce are loc în perioada 16 – 18 noiembrie la Romexpo (pavilionul C3) are ca invitat special Turcia şi aduce publicului bucureştean 3 zile de spectacole cu muzică şi dansuri specifice, bucătărie tradiţională asiatică, ateliere, expoziţii şi multe surprize de care vizitatorii se vor bucura cu siguranţă. Intrarea este 10 lei, iar copiii sub 5 ani au acces gratuit.
Evenimentul îşi propune pe durata celor trei zile o călătorie până în cele mai îndepărtate colţuri ale marelui continent astfel încât iubitorii de cultură, atât tradiţională, cât şi contemporană, să poată experimenta îndepărtata Asie. De la condimente indiene la cosmetice, cărţi, decoraţiuni şi kimonouri din Japonia, cafea turcească, kimchi coreean şi anime-uri, toate vor fi putea fi găsite la standurile din expoziţia de servicii şi produse.
Pe scena Asia Fest 2018 vor răsuna ritmuri de pe Bosfor cu Deniz CEM (Turcia) dar şi acorduri jazz de la Aylin & The Lucky Charms iar, pe lângă concerte spectatorii vor avea parte şi de mult-aşteptatele concursuri de Cosplay, Kendama şi K-Pop, dar şi de o spectaculoasă prezentare a costumelor tradiţionale asiatice. Peste 50 de costume tradiţionale din Japonia, Turcia, Coreea de Sud, India, Indonezia vor defila sâmbătă, 17 noiembrie, pe scena Asia Fest.
În cosmopolita zonă de food se vor întâlni preparate tradiţionale dar şi experimente gastronomice exclusiviste, iar vizitatorii vor putea gusta la propriu India, Turcia, Siria, Libanul, Thailanda, China, Japonia şi, în premieră la această ediţie, Indonezia şi vor putea descoperi gastronomia asiatică dincolo de sushi, pacheţelele de primăvară şi puiul shanghai, într-o explozie de savori şi arome.
Iubitorii de preparate japoneze vor avea ocazia să încerce, alături de băuturile tradiţionale sake, şi lichiorurile Choya realizate din fructe de Ume sau berea Asahi, iar Centrul Cultural Turc Yunus Emre va susţine demonstraţii de preparare ale legendarelor ceaiuri şi cafele turceşti.
Asia Fest este un dialog multicultural care celebrează cultura Asiei, aducând în Bucureşti, deseori în premieră, atât tradiţiile cât şi contemporanul din locuri pline de mister şi inspiraţie.