Asia Express: cursă nebună pentru cei care filmează show-ul – FOTO
Cu o cameră de aproape 10 kilograme în spate, băieţii trebuie să alerge, să urce, să coboare, să stea în ploaie sau soare alături de perechile lor. Situaţiile sunt cu atât mai dificile cu cât există momente în care terenul este foarte alunecos, sunt nevoiţi să alerge prin traficul nebun din Asia sau să filmeze de pe scutere, totul pentru a surprinde cât mai bine tensiunea acestui show. Având în vedere condiţiile şi ritmul în care se desfăşoară întreaga cursă, au apărut şi primele accidentări – încheieturi luxate,probleme cu spatele sau genunchi avariaţi. Mâncarea este şi ea o problemă. Consumul de energie este foarte mare şi greu de compensat în cazul în care nu te poţi obişnui cu bucătăria asiatică, atât de diferită faţă de cea românaească.
Filmat in Vietnam, Laos, Cambodgia şi Thailanda, Asia Express este un reality ce duce show-ul de aventură la un alt nivel. Vedetele implicate au numit-o deja „aventura vietii lor” si nu există zi în care să nu spună că nu se aşteptau să fie atât de dificil. Deşi implicaţi în tot felul de emisiuni de gen, cameramanii spun şi ei că experienţa Asia Express nu poate fi comparată cu nimic altceva. „Am filmat atât de mult încât am dezvoltat deja un tic. Ştiţi cum telefonul e deja parte dn nou şi dacă îţi lipsesşte mai mult de 5 minute începi să îl cauţi. Aşa suntem şi noi cu camerele, a povestit Iulian Dincă, unul dintre operatori. „Am filmat multe reality-show-uri, în tot felul de condiţii, dar Asia Express este de departe cel mai greu, cel mai solicitant şi cel mai frumos. Când atingi un grad maxim de oboseală şi îţi spui că nu mai poţi, că vrei să pleci acasă, descoperi un loc minunat sau echipa ta câştigă o misiune importantă şi atunci simţi cum te umpli iar de energie”, spune Marius Pirea.
Asia Express este show-ul în care aventura este 100% reală. Cei 5000 de kilometri se parcurg în condiţii extrem de dificile şi contracronometru. Adrenalina şi ritmul în care decurge cursa sunt cele mai puternice stimulente. În Vietnam s-a filmat pe ploaie, prin noroi şi temperaturi neobişnuit de scăzute pentru această zonă şi pentru aceasta perioadă. În Laos şi Cambodgia temeparturile au ajuns la peste 30 de grade, soarele a fost foarte puternic, iar locurile de filmare cu teren accidentat sau foarte mult praf. Thailanda a adus mai multe pericole din punct de vedere al traficului, viteza cu care se circulă era mult mai mare şi pericolul de accidente direct proporţional cu aceasta. Cum a decurs toată aceasta nebunie, telespectatorii vor putea urmări din primăvară la Antena 1.