Asa vreau eu!

Mai exista cu siguranta oameni carora in ultima vreme li se facuse dor de un film care sa le umple confortabil o ora si jumatate din viata. Printre tonele de actiune de care avem parte in acest sezon in cinematografe, s-a strecurat, tocmai pentru aceia dintre noi, un film cumintel si dulce despre dragostea dintre mama si fiica, aceasta relatie incomprehensibila din exterior dar care ridica atatea probleme complexe si delicate pentru persoanele implicate in ea.

Per ansamblu, povestea din care s-a nascut filmul nu este deloc complicata, fiind bazata pe situatii reale, care tin de existenta de zi cu zi a fiecaruia. De fapt, intriga care declanseaza apoi cele mai amuzante si pline de verva scene, s-a infiripat in momentul in care co-scenarista Karen Leigh Hopkins, stand in sala de asteptare a unui cabinet stomatologic, a auzit fara sa vrea povestea unei mame mandre ca i-a aranjat fiicei ei intalniri cu barbatii care i se pareau ei eligibili. De-aici pana la un scenariu de succes, care i-a captivat rapid si pe regizor si pe cei din distributie, n-a mai fost decat un pas.

Diane Keaton o interpreteaza destul de bine pe Daphne Wilder, o mama care dupa ce si-a crescut singura cele 3 fiice, isi indreapta toata atentia si eforturile catre cea mai mica dintre ele, in speranta ca aceasta isi va gasi pe cineva care sa o respecte si sa o iubeasca sincer. Reactia fiicei este, asa cum era si de asteptat, una care invoca independenta si puterea de a-si conduce singura viata. Doar ca, la fel ca si-n viata, lucrurile nu sunt niciodata atat de simple. Pe de-o parte, simpatizezi cu mama, a carei grija nu poate fi complet condamnabila in nici o situatie; pe de alta parte, printre drepturile de care ar trebui sa se bucure copiii este si acela de a gresi… E drept ca doare, ca trece greu si ca preferabil ar fi poate sa-ti petreci viata la adapost, ferit de incidente care ti-ar putea frange inima. Insa tocmai aici intervine dilema, atat in film cat si in mintea spectatorului: cum e mai bine? Sa stai sub o umbrela, sa-ti pastrezi sanatatea sentimentala sau sa te arunci in plin neprevazut, ca doar asta e farmecul vietii.

Ca orice disputa care are ca protagoniste femeile si ca ingrediente principale relatiile, si aceasta reprezinta o sursa infinita de scene comice. Pornind de la crize de isterie si momente melodramatice pana la impacari siropoase si justificari inlacrimate, filmul este cat se poate de viu si adevarat. Armonia si prietenia dintre protagoniste este vizibila pe ecran, iar momentele „in familie” reprezinta cele mai credibile secvente.

Din pacate, oricat de adorabila ar fi in rolul mezinei, singura in cazul careia se vede cu ochiul liber ca preocuparea actoriceasca e o chestiune recenta este Mandy Moore, care reuseste mai degraba sa mimeze emotiile si trasaturile de caracter ale personajului decat sa si le insuseasca. Jocul lui Diane Keaton este acela al unei actrite care se stie consacrata si care-si permite sa se rasfete un pic mai mult decat i-o cere rolul. Asa se face ca pe alocuri este destul de greu de crezut in reactii. In rest, desi nu se bucura de foarte multe replici Lauren Graham si Piper Perabo sunt delicios de sarcastice si cinstite in rolurile lor de surori mai mari iar „masculii” Jason si Johnny sunt aproape la fel de fermecatori dar la fel de credibili.

Manuela Stoicescu