Artistul Victor Socaciu, internat după ce a fost diagnosticat cu COVID-19
Artistul de muzică folk Victor Socaciu a fost internat, vineri, în spital, după ce a fost diagnosticat cu COVID-19.
„Nu am amănunte despre cum se simte. Ştiu că a avut febră, şi-ar fi făcut un test care ar fi ieşit negativ şi, practic, a întârziat internarea în spital. Asta ştiu. Nu am alte amănunte”, a declarat artistul Ducu Bertzi pentru Agerpres.
Informaţia a fost confirmată şi de artista Maria Gheorghiu, care a precizat că niciun alt coleg dintre cei cu care a participat la recentul Festival Om Bun (29-31 martie) nu a avut probleme de sănătate.
Victor Socaciu s-a născut pe 14 ianuarie 1953, la Braşov, și, în afară de cariera muzicală, a mai fost implicat în politică și a fost și realizator de emisiuni TV. El este și fondator al Festivalului de muzică folk „Om Bun”.
În 2004 a primit din partea președinției României Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler, „pentru contribuţiile deosebite în activitatea artistică şi culturală din ţara noastră, pentru promovarea civilizaţiei şi istoriei româneşti”.
CITEȘTE ȘI: Interpreta de muzică lăutărească Gabi Luncă, diagnosticată cu COVID-19, a murit
Doar 3.500 de spectatori cu teste Covid-19 negative vor participa la Eurovision 2021
Gwyneth Paltrow susține că a rămas cu episoade de confuzie după ce a suferit de COVID-19
Foto: Facebook/ Victor Socaciu