Arome orientale cu Majda Aboulumosha

28 12. 2010, 13:00

„În general, îmi place să-mi petrec din timpul liber în
bucătărie, gătitul fiind una dintre pasiunile mele. Ador să
experimentez mâncăruri şi să învăţ exersând”, povesteşte Majda. Nu
este o mare consumatoare de carne, mai ales de când a ţinut o dietă
disociată, pe bază de salate şi lactate. Astfel, actriţa a reuşit
să slăbească 23 de kilograme într-un an. Prin urmare, Majda ne
propune o reţetă fără carne, recomandată mai ales pentru cei care
s-au ghiftuit din plin la masa de Crăciun: spanac cu orez sau
„sărmăluţe mincinoase”.

Sărmăluţe mincinoase
Ingrediente: 1 kg de spanac (e bun şi cel la borcan), 250
g orez, 2 cepe, 1 căpăţână de usturoi, 50 g ulei, condimente (sare,
piper, boia… eu le folosesc pe cele turceşti).
Mod de preparare: Încingeţi uleiul şi înăbuşiţi ceapa 2-3
minute, după care adăugaţi spanacul tocat, orezul şi acoperiţi cu 2
căni de apă. Lăsaţi totul la fiert timp de 15-20 minute sau până
când se fierbe orezul, apoi adăugaţi usturoiul şi îndepărtaţi vasul
de pe foc. Luaţi un pic de compoziţie în mână şi rulaţi-o ca pe
sărmăluţe. Se servesc calde cu iaurt. Poftă bună!