Arme confiscate de SWAT de la echipa de filmari a lui Brad Pitt

11 10. 2011, 15:17

Potrivit people.com, politia a descins ieri pe platourile de filmare ale peliculei „World War Z” si a confiscat 85 de arme, care fusesera declarate nefunctionale in actele de transport, dar si munitie.

Autoritatile maghiare au declarat insa ca „cele 85 de arme au fost confiscate […] pentru ca nu erau complet nefunctionale, asa cum trebuiau sa fie„.

Potrivit sefilor Unitatii Antiterorism din Ungaria, armele, intre care se aflau pusti de asalt AK-47 si pusti cu luneta, au fost aduse la Budapesta in aceeasi zi cu un avion privat. „Este cat se poate de ilegal sa transporti astfel de arme, chiar daca erau folosite pentru filmari”, au declarat acestia.

Plan B Entertainment, companie ce apartine lui Brad Pitt, produce „World War Z”, un thriller SF despre o invazie de zombies, regizat de Marc Forster, care va avea premiera in cinematografele americane pe 21 decembrie 2012. Filmarile au debutat in vara aceasta in Malta, continuand in Marea Britanie si urmau sa inceapa ieri la Budapesta.