Armata israeliană, echipată cu hamuri pentru răniți (Video)
Fiind cunoscuți pentru avansul tehnologic al echipamentelor folosite, transportarea răniților era o problemă destul de mare pentru soldații israelieni echipați cu fel de fel de gadget-uri, fiind nevoie de unu sau două persoane să se ocupe de transport în timpul misiunii, periclitând-o și mai mult în cazul în care echipa de intervenție este restrânsă ca număr.
Transportatorul Personalului Rănit, IPC (Injured Personnel Carrier) a fost creat pentru a permite unui soldat să care un camarad rănit într-un mod încât să se poată deplasa lejer pe coridoare înguste, sau pe scări, având în continuare arma în mână, gata să riposteze pentru a-și ajuta în continuare echipa.
Conceptul este extrem de simplu și transformă soldatul rănit într-un rucsac, cu ajutorul unor chingi.
Creat de compania Agilite, IPC costă aproximativ 80 de dolari și poate fi cumpărat de pe acest site, prezentarea putând să o vedeți în clipul video de mai sus.