Are o toamnă plină de proiecte! Ioana Blaj numără premierele, iar în luna noiembrie devine mămică

10 09. 2014, 09:00
În septembrie, Ioana Blaj îşi aşteaptă cursanţii de la actorie la Tv & Film Academy by Ruxandra Ion, pentru a începe stagiunea 2014-2015. Ioana este, din luna februarie, profesor de actorie pentru grupa Abracadabra, grupa celor mai mici actori. Aici ea predă împreună cu colegul ei de breaslă, cunoscutul actor Marian Râlea, alias “Magi”.
 
Până acum, peste 30 de copii au trecut prin “mâna” ei şi au fost extrem de încântaţi de felul în care actriţa comunică cu ei şi felul în care îi învaţă tainele actoriei. Deşi este însărcinată în luna a 7-a, Ioana va veni la Academie pentru a le preda micuţilor până când sarcina i-o va permite şi asta pentru că, spre norocul ei, a avut parte de o sarcină uşoară!
 
“A fost ca un făcut! Îmi plac enorm de mult copiii şi, când am primit propunerea de a preda actorie, am acceptat instant! Când am aflat că sunt însărcinată, mi-am zis că experienţa cu copiii mă va ajuta foarte mult atunci când voi deveni mamă!” declară actriţa. 
 
Foto: PR
 
Pe lângă profesoratul la TV & Film Academy by Ruxandra Ion, Ioana mai are un motiv de bucurie pentru toamna aceasta: premiera, pe 19 septembrie, a filmului “America, venim!”. Comedia, în regia lui Răzvan Săvescu şi produsă de Tudor Giurgiu aduce în cinematografe întâmplările pline de umor şi neprevăzut prin care trece trupa unui teatru de provincie, ai cărei actori se află pentru prima dată la New York.
 
Filmul are la bază întâmplări reale, sursa de inspiraţie fiind condiţia românului din anii ’90 ajuns în străinătate. Ioana Blaj îi are parteneri în film pe Mihai Călin, Adrian Văncică, Gheorghe Ifrim, Ion Sapdaru, Tania Popa, Alexandru Bindea şi Oana Ioachim.
 
“Este o comedie fresh, uşoară, plină de farmec, cu nişte personaje pe care publicul o să le îndrăgească şi cu care o să se identifice de la prima vedere! Este un film românesc la care o să se râdă foarte foarte mult”, spune – despre “America, venim!” – Ioana Blaj.
 
În luna octombrie, Ioana va avea încă o premieră cinematografică, filmul “Cuscrii” in regia lui Radu Potcoavă, produs de Media Pro. A jucat alaturi de Luminiţa Gheorghiu, Marian Râlea, Mircea Diaconu. E tot comedie… o poveste de dragoste între doi tineri care urmează să se căsătorească şi consideră că a venit momentul ca părinţii lor să se întâlneasă. Practic, de aici începe întreaga comedie. E un film inspirat din situaţii de viaţă autentice, cu personaje româneşti, contemporane, memorabile, un film cu care se vor identifica foarte mulţi oameni şi care speră să umple sălile de cinema. 
 
Toamna se va încheia, pentru Ioana Blaj, cu o altă nouă premieră: va deveni, pentru prima dată, mămică! În luna noiembrie Ioana Blaj şi Ducu Ion vor deveni părinţi! De băieţel! Ioana aşteaptă cu nerăbdare clipa în care îşi va ţine, pentru prima dată, fiul în braţe! Deja a citit o mulţime de cărţi despre parenting şi este pregătită pentru marea întâlnire. “Abia aştept să-l întâlnesc pe cel de-al doilea cel mai important bărbat din viaţa mea!”.