Pornind de la dimensiunile pe care i le-a dictat Dumnezeu lui Noe pentru construcția Arcei sale, un grup de studenți de la Departamentul de Fizică și astronomie al Universității din Leicester au confirmat că Arca ar fi putut transporta imensa greutate.
În Geneza 6:13-22, Dumezeu i-a spus lui Noe să construiască o arcă de 300 de cubiți lungime, 50 lățime și 30 înălțime.
Stabilind că această unitate de măsură, cubitul, avea la vechii egipteni și evrei o lungime de 48,2 centimetri, vasul construit de Noe ar fi avut 144 de metri lungime.
Folosind aceste dimensiuni, aproximând greutatea animalelor și aplicând principiul lui Arhimede, studenții au avut imensa surpriză să constate că arca ar fi plutit.
Cercetări anterioare arătaseră că ar fi existat 35.000 de specii de animale care ar fi trebuit salvate de Noe.
Unul dintre studenți a declarat că „Nu au încercat să probeze că savarea animalelor cu Arca lui Noe ar fi adevărată, ci doar că principiul poate funcționa„. Mai mult, acesta a spus că nu a fost luată în calcul problema mult mai spinoasă a faptului dacă cele 70.000 de animale, câte două din fiecare specie, ar fi avut loc efectiv în Arcă.