Noua stație de metrou, care va avea o suprafață de 20.000 de metri pătrați, va fi situată în centrul financiar al capitalei și va fi placată cu marmură și aur, devenind astfel cea mai costisitoare și mai modernă construcție cu această utilitate.
Proiectul a fost elaborat de arhitecta de origine arabă Zaha Hadid, prima femeie laureată a premiului Pritzker, considerat un premiu Nobel în arhitectură.
Hadid a declarat că forma construcției a fost inspirată de dunele Arabiei Saudite, încercând să confere stației contururile line ale acestora., având în vedere asigurarea unei iluminări naturale a stației, dar, în același timp, protejarea călătorilor de căldură.
Accesul în stația de metrou se va face printr-o clădire cu mai multe etaje, în care vor fi amplasate parcări și un centru comercial. În stație va fi aplicat un nou sistem de acces al pasagerilor, menit să ajute la evitarea ambuteiajelor.