APS decorata prin Decret Prezidential
Asociației Presei Sportive din România (APS) i-a fost conferit, prin Decret Prezidențial, ordinul „Meritul sportiv”, ceremonia de înmînare a distincției urmînd sa aiba loc, vineri, la Palatul Cotroceni, se arata într-un comunicat remis agenției MEDIAFAX.
Redam conținutul integral al comunicatului:
„Reprezentînd tradiția și prestigiul presei sportive românești, Asociația Presei Sportive are o semnificativa recunoaștere pe plan intern și internațional, reunind ziariști sportivi – presa scrisa, radio, televiziune – din întreaga țara, mulți dintre ei fiind și membri ai Asociației Internaționale a Presei Sportive.
Avînd în vedere profesionalismul demonstrat în decursul anilor – peste șapte decenii de la înființare – și pentru importantul rol pe care l-a avut în popularizarea și încurajarea performanțelor sportului românesc, Asociației Presei Sportive, prin Decret Prezidential,i-a fost conferit Ordinul «Meritul sportiv».
Aceasta Decorare reprezinta o dovada de apreciere a ziariștilor sportivi români, a presei sportive din țara noastra pentru rolul jucat în popularizarea și încurajarea performanțelor sportului românesc, pentru implicarea sa în mass-media internaționala”.