Apropo de Viena
Orasul muzicii, al cafelei, al valsului, al parcurilor, al patiseriei si al vinului – aceasta este Viena.
Viena este un oras cu adevarat cosmopolit, in care diferite triburi, rase si nationalitati si-au contopit de-a lungul secolelor identitatea culturala pentru a produce un oras intrigant si uneori cinic.
Inca de cand romanii au ales un lacas celtic de pe malul Dunarii pentru a construi una din cele mai importante fortarete din Europa de est, „Vindobona”, orasul pe care noi il cunoastem sub numele de Viena a jucat un rol important in istoria europeana. Austria a crescut in jurul acestui oras pentru a deveni un imperiu.
Capitala Austriei a devenit un oras monden in timpul tumultoasei dominatii habsburgice. Stralucitoarea si exuberanta curte a Habsburgilor era un spectacol ametitor. Inainte de prabusirea imperiului, Austria era descrisa ca „un palat regal printre suburbii”.
Fata orasului a fost transformata de nenumarate ori de razboaie, de asedii, de victorii sau de infrangeri, de nasterea unei republici, de ocupatii straine, de trecerea timpului. Dar, din fericire, caracterul vienez – gustul pentru o viata buna – a ramas intact.
Muzica, arta, literatura, teatrul, arhitectura, educatia, bucataria si bauturile (poate chiar vinuri din podgoriile de pe dealurile unde si romanii au cultivat vita de vie in primul secol dupa Hristos) sunt toate parte din caracterul unic al orasului.
Vienezii au fost intotdeauna ospitalieri cu strainii, dar a fost o perioada la inceputul secolului al 18-lea cand imparatul a decis ca turistii ar putea raspandi anumite idei care sa afecteze siguranta imperiului si toate persoanele care nu aveau cetatenie austriaca nu aveau voie sa stea mai mult de o saptamana in Viena. Desigur ca aceasta s-a intamplat acum doua secole, deci acum poti merge in siguranta sa vizitezi Viena si poti sa petreci acolo oricat timp doresti.
Mirel Mircea