Apare moda liderilor de culoare

06 11. 2008, 17:45

Dupa alegerea lui Barack Obama in functia de presedinte al Statelor Unite a aparut brusc "moda" liderilor si a vedetelor de culoare.

Fostul sef al conferintei episcopale americane, Wilton Daniel Gregory, el insusi afroamerican, apreciaza intr-un interviu pentru cotidianul italian La Stampa, ca Biserica este pregatita pentru un papa negru.

Alegerea lui Barack Obama "este un pas mare pentru umanitate, semn ca in SUA problema rasei si problema discriminarii au fost depasite", spune cu satisfactie monseniorul Gregory. Potrivit acestuia, daca "Obama la Casa Alba este ca prezenta primului om pe Luna", s-ar putea intampla "acelasi lucru" cu Sfantul Scaun.

La randul sau, Daniel Craig, aflat la Roma pentru a asista la premiera oficiala din Italia a celui mai recent film din seria "Bond", "Quantum of Solace: Partea lui de consolare", a declarat ca victoria democratului Obama in cursa prezidentiala din Statele Unite este dovada ca umanitatea a evoluat si ca este suficient de pregatita pentru ca viitorul interpret al celebrului agent 007 sa fie un actor de culoare, informeaza cotidianul Telegraph.

"Acest lucru l-ar face pe Ian Fleming sa se rasuceasca in mormant", a glumit Craig. Fleming nu era un scriitor cu idei liberale, iar romanele sale erau impregnate de prejudecatile rasiale specifice perioadei in care au fost scrise.

Cu toate acestea, "cred ca rolul lui 007 ar putea fi usor jucat de un actor de culoare, caci personajul creat de Ian Fleming in anii ’50 a evoluat foarte mult si este permanent actualizat", a completat Craig, el insusi puternic criticat de catre fanii conservatori britanici, deoarece a fost primul actor blond care l-a interpretat pe Bond.

Cum ai reactiona daca ai vedea un film din seria "Bond" avand interpretul de culoare? Dar daca "Seful Bisericii" ar fi de origine afroamericana? Ce crezi ca ne mai rezerva viitorul?

Surse: Mediafax, Rompres

COMEDIA ELECTORALA ESTE DOAR LA APROPO.RO! CLICK AICI

Â