Apare Centrul national de piese Dacia

22 05. 2002, 10:21
Lucrarile de construcție a Centrului național de piese Dacia, o investiție care se va cifra, într-o prima etapa, la șapte milioane de euro, au fost inaugurate marți, proiectul fiind programat pentru finalizare în primavara anului viitor. Situat în partea sudica a

Lucrarile de construcție a Centrului național de piese Dacia, o investiție care se va cifra, într-o prima etapa, la șapte milioane de euro, au fost inaugurate marți, proiectul fiind programat pentru finalizare în primavara anului viitor.

Situat în partea sudica a orașului Pitești, cu acces direct la șoseaua de centura care face legatura între drumul național Craiova-Pitești și austostrada Pitești-București, viitorul Centru Național de Piese Dacia ocupa un amplasament de 47.700 metri patrați, din care suprafața acoperita este de 14.000 de metri patrați. Dupa punerea în funcțiune, aici vor fi comercializate între 15.000 și 20.000 de repere pentru automobilele Dacia și Renault.

Întregul sistem de exploatare este conceput dupa modelul aplicat deja de grupul Renault și va dispune de o gestiune informatizata a stocului de piese și a expedițiilor. Același centru va regrupa serviciile administrative legate de sectorul pieselor de schimb de origine și va integra, totodata, activitatea de export a acestora.

„Noul centru va marca un pas major în demersurile noastre de a impune conceptul de piese de schimb de origine. Prima etapa, lansata la sfîrșitul anului trecut, a constat în demarcarea clara și în securizarea produselor de origine Dacia”, a precizat Constantin Stroe, director general la Automobile Dacia.

Inaugurarea Centrului, unde vor lucra aproximativ 80 de salariați, este prevazuta sa aiba loc în primavara anului 2003.

Sursa: www.mediafax.ro