Apă pentru elefanţi
Tocmai când era pe punctul de a susţine examenul final la
facultatea de medicină veterinară, Jacob Jankowski îşi pierde
părinţii într-un accident de maşină. În urma acestei tragedii,
tânărul lasă totul în urmă şi se alătură Fraţilor Benzini, un circ
ambulant care încearcă să supravieţuiască Marii Crize economice din
anii ’30. După „Constantine” (2005) şi „I Am Legend” (2007), „Water
for Elephants” este al treilea lungmetraj al cineastului Francis
Lawrence. Pelicula ecranizează romanul omonim, scris de Sara Gruen
pentru National Novel Writing Month, un concurs literar care constă
în scrierea unui roman de 50.000 de cuvinte într-o lună.