Antrenorii din divizia A il vor pe Piturca la nationala
Antrenorii prezenți la consfatuirea desfașurata, vineri, la Casa Fotbalului, au primit un chestionar, în care li se cerea sa-și exprime opțiunile în privința viitorului selecționer al echipei naționale, ei avînd de ales între Victor Pițurca și Ladislau Boloni.
Astfel, dintre cei 10 antrenori principali participanți la consfatuire, patru l-au votat pe Pițurca, trei l-au ales pe Boloni, în timp ce alți trei s-au abținut.
Printre cei care l-au votat pe Pițurca s-a numarat și tehnicianul rapidist Razvan Lucescu.
La consfatuirea de la Casa Fotbalului, nu au participat reprezentanți de la cluburile Oțelul Galați, Universitatea Craiova, Sportul Studențesc, Farul Constanța, Poli AEK Timișoara și Apulum Alba Iulia. Echipele Poli Iași și CFR Cluj i-au trimis pe antrenorii secunzi, iar FC Argeș a fost reprezentata de fostul antrenor Ion Moldovan.
Rezultatele chestionarului au fost anunțate de directorul Școlii Federale de Antrenori, Mircea Radulescu.
Mediafax