Antrenamentul secolului! Carmen Brumă şi Florin Neby s-au antrenat împreună
Pentru că totul s-a desfăşurat minunat, cei doi au decis să facă schimb de tipsuri în ceea ce priveşte un antrenament eficient pentru siluetă şi pentru sănătate. Astfel, din platoul Neatza, Carmen şi Florin au mers la club Moving unde în timpul unui antrenament au schimbat păreri despre cum putem obţine rezultate atunci când facem mişcare.
Pe baza experienţei sale, Carmen Brumă este adepta antrenamentelor de scurtă durată, dar de intesitate maximă şi, de fiecare dată, a avut rezultate lucrând foarte mult core muscles, adică lucrând foarte mult zona mediană.
Una dintre cele mai importante recomandări ale lui Florin Neby pentru eficienţă maximă în cazul oricărui tip de mişcare se referă la hidratare. Datorită apei în timpul antrenamentului se consumă mai multe kilocalorii. Nu uitaţi că organismul îşi ia apă şi din fructe şi legume proaspete. Pauzele dintre exerciţii constituie un alt lucru important de care să ţinem cont dacă vrem să avem rezultate în urma mişcării. Nu poţi avea rezultate dacă pauzele dintre exerciţii sunt peste un minut şi jumătate. Cu cât pauzele se micşorează pe parcursul şedinţelor la sală, cu atât muşchiul capătă un tonus şi o rezistenţă la efort, iar noi ne vom simţi mai bine, ne vom mişca mai uşor şi împreună cu un minus de kilograme, vom arată mai fit.
Aveţi grijă cu suplimentele. Nu apelăm niciodată la suplimente dacă nu avem mai întâi o alimentaţie organizată şi un antrenament adaptat pentru obiectivul nostru. Suplimentele nu fac minuni şi nici nu lucrează în locul nostru la sală. Ne orientăm direcţia către suplimente şi le vom folosi în momentul în care avem un deficit de nutrienţi, dar şi în momentul în care din punct de vedere alimentar, dar şi al efortului am ajuns la o limită şi vrem să ne îmbunătăţim performanţele pentru o perioadă de timp.