Actorul Antonio Banderas va fi recompensat de Academia de film spaniolă cu premiul Goya pentru întreaga carieră, în februarie 2015.
Starul spaniol, care s-a născut în oraşul Malaga, va primi acest trofeu, care îi va fi acordat pentru întreaga carieră şi pentru „sprijinirea valorilor naţionale”, la cea de-a 29-a ediţie de decernare a premiilor Goya, în luna februarie, informează
contactmusic.com.
„El joacă, regizează, produce, cântă şi şi-a croit drum spre Hollywood, unde a devenit un star”, se afirmă în comunicatul de presă emis de Academia de Film spaniolă.
Foto: AFP – Mediafax Foto
În 2014, acest trofeu prestigios a fost decernat actriţei Concha Velasco şi cineaştilor Josefina Molina şi Jaime de Arminan.
Antonio Banderas a apărut recent în filmul „Pielea în care trăiesc/ La piel que habito”, de Pedro Almodovar. În ultimii ani, Antonio Banderas, care a fost căsătorit cu actriţa americană Melanie Griffith, a jucat în special în producţii hollywoodiene, notabil fiind rolul pe care l-a făcut în „Masca lui Zorro”, dar a bucurat şi copiii, împrumutându-şi vocea motanului aventurier din seria „Shrek” şi din filmul „Motanul încălţat/ Puss in Boots”.
Cea de-a 29-a gală de decernare a premiilor Goya va avea loc pe 8 februarie, potrivit
Mediafax.