Antonia, Feli, Carla’s Dreams şi Cheloo vor ocupa locurile la pupitrul de jurat ”The Four – Cei 4”, începând din 31 martie, de la 20:00, la Antena 1.
”Din ce am ascultat până acum, foarte mulţi dintre ei sunt talentaţi”, spune Antonia, care este la cea de-a doua experienţă a sa de jurat. Şi Feli îşi doreşte să vadă concurenţi care să dovedească faptul că îşi doresc, dar, mai ales, că merită să fie unul dintre Cei 4. ”Avem nevoie de un câştigător autentic, sigur pe el”, spune Feli.
Iar lipsa acestor calităţi este aspru sancţionată de către cei patru juraţi. ”Au fost câteva cazuri în care am fi putut să le dăm ocazia să intre la duel, dar nu am văzut convingere în ochii lor, nu am văzut dorinţă!”, spune Cheloo.
Cei patru juraţi sunt decişi ca până la final să descopere artistul care îşi merită cu adevărat locul în industrie, însă îi avertizează pe cei care vor să devină unul dintre Cei 4 că acest lucru nu va fi deloc uşor. ”Acest format este mai cinic şi mai rece, mai puţin romantic şi absolut neiertător”, spune Carla’s Dreams.
Macanache, cel care va urca pe scena ”The Four – Cei 4” în calitate de prezentator, le reaminteşte concurenţilor că în fiecare ediţie lupta se dă pe loc, astfel că noua provocare a emisiunii va fi, întocmai ca în industria muzicală, ca cei aleşi să îşi păstreze locul deja câştigat şi să devină mai buni de la o săptămână la alta!
Astfel, începând cu data de 31 martie, Cei 4 vor fi pregătiţi să lupte în fiecare ediţie cu challengerii care vor încerca mai întâi să convingă juriul că merită să primească şansa de a se duela. Fiecare challenger care obţine toate cele patru voturi ale juriului poate alege un artist din Cei 4 să îl provoace la duel. Astfel, fiecare va interpreta o nouă piesă, iar de această dată, publicul din sală este cel care decide câştigătorul, votând prin intermediul aplicaţiei ”The Four – Cei 4”.