Antonia Boantă este câştigătoarea celei de-a noua ediţii ”iUmor”

14 11. 2017, 12:42

Paloma, pe numele ei real Antonia Boantă, a înregistrat un succes categoric datorită scenetei sale. Paloma, o tânără de etnie romă care a rămas traumatizată după un zbor cu avionul, li s-a părut juraţilor extrem de realistă. ”Fata asta sigur va face ceva, e mult prea entuziasmată de meseria sa!”, a remarcat Delia, iar Antonia a primit trei voturi. Telespectatorii au fost şi ei de acord şi au votat-o prin intermediul aplicaţiei ”iUmor”, astfel că Antonia a devenit cea de-a noua finalistă din acest sezon.

 

Dan Marin a fost concurentul care a dat o lecţie de perseverenţă, duminică seara. Aflat la a treia participare, Dan a venit încrezător în şansele sale: ”Prima dată nu am luat nici un like, a doua oară am luat două. Sper acum să iau trei şi să apar şi la televizor”. Din păcate, Delia, Cheloo şi Mihai Bendeac nu au fost impresionaţi de numărul său de stand-up comedy, iar rezultatul s-a dovedit a fi şi mai dramatic decât la celelalte ediţii: Dan nu a obţinut niciun vot pozitiv.
Petrică Iştoc a reuşit însă să îşi câştige cele două voturi şi să îşi păstreze cei zece admiratori pe care susţine că i-ar avea la nivel naţional. Juraţii au apreciat stilul său relaxat şi direct, în timp ce Cheloo a mărturisit că ar fi avut câteva pretenţii de la Petrică, dar şi de la concurenţii care se vor mai înscrie la ”iUmor”. ”Mi-aş dori ca pentru sezonul următor

Cu o carieră în cinematografia din România, Veronica Gheorghe a fost o prezenţă inedită pe scena ”iUmor”. Actriţa în vârstă de 49 de ani a captat atenţia din clipa în care a apărut în faţa juraţilor, apoi a încercat să îmbine câteva glume cu un flirt nevinovat. Rezultatul nu a fost însă chiar pe placul juraţilor, care au considerat momentul mult prea teatral.  
În acest timp, Giacomo Occhi, un tânăr de 25 de ani din Milano, a obţinut doar două voturi cu momentul său de mimă şi teatru, despre care susţine că a fost inventat chiar de el. Iar dacă votul lui Cheloo nu l-a primit, Mihai Bendeac a fost de-a dreptul cucerit. ”Mi se pare unul dintre cele mai bune momente pe care le-am văzut aici. Nu numai că mi-a plăcut enorm, dar a fost pe sufletul meu, pentru că sunt un mare fan Queen. Ai tot respectul meu!”, a spus Mihai.
Colegul de scenă al Deliei din concertele sale de anul trecut a revenit sezonul acesta pe scena ”iUmor”. Venit tocmai din Franţa, Patrick Cottet a pregătit un nou personaj ieşit din tipare.

Chiar dacă în sezonul 2 Patrick Cottet i-a cucerit pe cei trei juraţi, francezul nu a fost complet mulţumit de el. ”Cred că prima dată puteam să mă descurc şi mai bine, aşa că am decis să mă întorc. Am pregătit un personaj nebun”, a declarat acesta.
Cu toate acestea, prestaţia sa a fost una memorabilă pentru juraţi, mai ales că Patrick i-a oferit o mostră de afecţiune lui Mihai Bendeac, spunându-i că ”în Franţa, artiştii se sărută pe gură”. Mai mult, anul trecut, Patrick a apărut pe scenă alături de Delia în două dintre concertele sale mari, iar de Crăciun rolul lui Grinch i-a venit mănuşă. ”M-am bucurat foarte mult că s-a întors, sper că telespectatorii îl vor vota”, a mărturisit Delia, care l-a îndrăgit pe Patrick încă de la prima reprezentaţie. Pe lângă cele trei voturi, Patrick a primit şi laude de zile mari de la Cheloo, care de obicei este extrem de rezervat. ”A fost spectaculos!  Am vrea să vă păstrăm aici în emisiune, să vă rupem paşaportul, să nu mai puteţi părăsi România, ca să ne înveseliţi”, a exclamat juratul.

Daniel Preda nu a avut însă acelaşi succes cu numărul său de roast. Deşi Cheloo a fost de părere că dacă ar urca pe o scenă să cânte rap nu s-ar face de râs, pentru prestaţia sa de la ”iUmor” juraţii i-au dat trei de NU.
Ajunsă în această toamnă la cel de-al IV-lea sezon, emisiunea ”iUmor” continuă căutarea pentru cele mai bune numere de comedie din întreaga lume!
Delia, Cheloo şi Mihai Bendeac sunt cei trei juraţi ”iUmor” în faţa cărora sute de umorişti din toate ţările lumii şi-au prezentat cele mai amuzante numere de stand up, magie, mimă sau improvizaţie. Persoanele care vor să participe în noul sezon se pot înscrie deja pe adresa casting.a1.ro.

Fiecare dintre cele trei vedete îşi exprimă opţiunea prin „Thumbs Up” pentru „DA” şi „Thumbs Down” pentru „NU”, iar dacă obţine minimum două voturi favorabile, un concurent merge mai departe în show.

Concurenţii din fiecare ediţie, care au primit minimum doi de „DA” de la juraţi, vor putea fi votaţi de către telespectatori cu ajutorul aplicaţiei gratuite „iUmor”, creată special de Antena 1, votul începând în timpul ediţiei respective şi terminându-se a doua zi la ora 16:00.
Câştigătorul fiecărei ediţii, cel care va acumula cele mai multe voturi în aplicaţia ”iUmor”, va fi anunţat în cadrul Observatorului orei 16:00 de luni.