Anti-pirat

Cred ca sunt unul din puținii români (din categoria celor care vad mai mult de 5 filme pe an) și care totuși nu a vazut nici un film pe calculator sau laptop înaintea premierei lui în sala de cinematograf.

Probabil sunt naiv și împotriva curentului dar aceasta moda nu m-a atins. Nu fac mare caz de atitudinea militanta anti-piraterie dar pur și simplu nu înțeleg de ce este trendy sa te lauzi ca „Alexander” nu mai are nici un secret pentru tine și ca l-ai devorat seri de-a rîndul cu mult înaintea premierei de la Multiplex. Macar daca era ceva de capul lui…

Am un prieten bun care deunazi încerca sa ma convinga de faptul ca este într-o „rețea” bine articulata, în care câțiva tipi downloadeaza „din greu” de pe net, au filme tari de tot și nu le scapa nimic. Într-adevar, știau tot, de la filmele premiate la Sundance anul trecut, trecând prin câteva filme independente americane de succes ale anului, ba se laudau și cu titluri-cult precum „Battle Royale” sau „Zatoichi”. Același prieten mi-a facut cadou acum vreo 4 ani câteva CD-uri cu „Crucișatorul Potemkin”, „Hoți de biciclete” și „Dracula” lui Tod Browning. Ce mai, baieții au stil…

Intrând la el în casa am vazut PC-ul care, evident, „muncea” din rasputeri sa mai culeaga un titlu-doua pentru a agrementa vizionarile de seara iar în momentul când am intrat pe „hardul” computerului, am ramas mut pentru ca am descoperit filme pe care doream de multa vreme sa le fi vazut.

Am realizat pe loc ca de fapt traim într-o minciuna întreaga și ca marota scaderii numarului de spectatori nu își are acoperirea pe deplin. Filmele au un circuit paralel iar pirații traiesc acum o „vîrsta de aur”. Nimeni nu îi controleaza și pot sa jur ca în 2-3 ani situația va fi scapata de sub control.

Am auzit povești halucinante cu traficul de filme din caminele studențești și cu industria generata de acești puști „internet-film-freaks”. Mi se pare tot mai ridicol sa ma gîndesc ca poate la anul voi termina primul meu lung-metraj iar daca iese bine, poate ma va durea capul gândindu-ma la casetele pirat, la cei care vor filma direct din sali ecranul de proiecție, la multe altele. Voi aștepta cu groaza telefonul amicului meu care-mi va spune mândru ca baieții m-au lucrat și ca nimic nu le poate sta în cale, iar un film românesc e o chestie banala și ușor de „spart”.

Pâna atunci, îmi propun însa sa stau relaxat. Ce, Tarantino nu s-a bucurat și el la Moscova când a întrebat pe scena la premiera cu KILL BILL 2 câți din public vazusera deja filmul. Aproape jumate dintr-o sala de 1000 de locuri a ridicat mâna sus.

Pe moment însa vreau sa-mi sun amicul și sa intru în „comunitate” ca sa vad cum e sa fii „insider”. și sa înțeleg fenomenul. Pentru început, o sa comand „Sideways”. Pot sa jur însa ca nu va fi ca la cinema…

Tudor Giurgiu