Anthony Anderson părăsește „Law & Order” după revenirea pentru un sezon
Anthony Anderson nu se întoarce în serialul „Law & Order” pentru sezonul 22, conform publicației The Hollywood Reporter.
Actorul, care și-a reluat rolul detectivului Kevin Bernard în sezonul 21, a avut un contract de un an și nu se va întoarce pentru sezonul următor, potrivit unei surse apropiate producției.
NBC a anulat „Law & Order” în 2010, dar a reînviat serialul dramă cu un sezon 21 de 10 episoade, care a fost difuzat recent. Seria a fost reînnoită pentru sezonul 22 la începutul acestei luni.
În cel mai recent sezon, alături de Anthony Anderson au apărut Sam Waterston, în rolul procurorului Jack McCoy, și noii membri ai distribuției Jeffrey Donovan, Camryn Manheim, Hugh Dancy și Odelya Halevi. Nu este clar dacă Waterston se va întoarce în sezonul viitor.
Personajul lui Anderson a debutat în serialul creat de Dick Wolf în 2008, în timpul sezonului 18. Sitcom-ul de la ABC în care joacă Anthony Anderson „Black-ish” s-a încheiat în aprilie, după opt sezoane.
Actorul le-a spus anterior celor de la revista People că a auzit în toamna anului 2021 despre revenirea lui „Law & Order” și că l-a sunat pe Dick Wolf pentru a-l anunța că programul lui se va elibera după ce „Black-ish” a încheiat producția în noiembrie.
Foto: Profiemdia Images
CITEȘTEȘTE ȘI: „Law & Order” și „Law & Order: Organized Crime”, reînnoite de NBC pentru încă un sezon
And Just Like That” a fost reînnoit oficial pentru sezonul 2 la HBO Max
„Never Have I Ever” reînnoit pentru al patrulea și ultimul sezon la Netflix
Serialul „Grey’s Anatomy” a fost reînnoit pentru sezonul al 19-lea