Autoritatea Naționala de Reglementare în Comunicații (ANRC) a decis, miercuri, menținerea tarifelor maximale de terminare a apelurilor în rețelele operatorilor de telefonie mobila Orange România și Mobifon, în pofida solicitarii acestora de a practica un tarif superior.
La sfîrșitul anului trecut, ANRC a propus impunerea unui tarif maxim de 10 cenți pe minut pentru apelurile terminate în rețelele celor doi operatori începînd cu 1 ianuarie 2004. Aceasta masura a presupus reducerea respectivului tarif de la 11 cenți pe minut.
Orange România și Mobifon au solicitat însa revenirea la vechiul tarif, de 11 cenți. „În urma analizei efectuate și luînd în considerare toate observațiile primite, ANRC considera ca renunțarea la reducerea tarifului maxim de terminare a apelurilor la 10 cenți/minut, respectiv menținerea acestuia la nivelul de 11 cenți/minut nu este necesara, existând dovezi suficiente ca un tarif de 10 cenți/minut asigura recuperarea costurilor de furnizare a serviciului de interconectare menționat”, se precizeaza într-un comunicat al instituției.
Astfel, se menține obligația de reducere, începînd cu 1 ianuarie 2004, a tarifului maxim de terminare a apelurilor în rețelele de telefonie mobila operate de Mobifon și Orange România la nivelul de 10 cenți/minut.
Acest tarif va fi aplicat pîna la data la care tarifele de interconectare vor fi determinate pe baza unui model de calcul al costurilor de tip incremental pe termen lung aprobat de ANRC.
Mediafax Business/ IT