Animația „Trolls World Tour” rămâne pe primul loc în box office-ul românesc de weekend

De: Ana Obretin / 12.01.2021, 08:51
Animația

Lugmetrajul de animație „Trolii descoperă lumea/ Trolls World Tour” se menține pe primul loc în box office-ul românesc. Filmul a fost vizionat de 711 spectatori, care au cumpărat bilete de 9.795 de lei. Anna Kendrick și Justin Timberlake și-au împrumutat din nou vocile pentru continuarea hitului din 2016 „Trolii”. De data aceasta, lumea trolilor se face mai mare și mai gălăgioasă.

Următoarele două poziții în box office-ul românesc au rămas neschimbate față de săptămâna trecută. „Un tataie de coșmar/ The War with Grandpa” s-a menținut pe locul al doilea, cu încasări de 7.348 de lei. Filmul regizat de Tim Hill îl are în rolul principal pe Robert de Niro, în „război” cu nepotul Peter. Iar Liam Neeson și Kate Walsh sunt protagoniștii filmului care ocupă în continuare poziția a treia, „Un hoț cinstit/ Honest Thief”, ce, în weekend, a avut încasări de 5.331 de lei. Filmul regizat de Mark Williams arată ce se poate întâmpla atunci când un cinstit spărgător de bănci cu vechime vrea să se predea fiindcă s-a îndrăgostit.

O premieră românească ocupă poziția a cincea, cu încasări de 1.400 de lei. Documentarul „Profu”, de Alex Brendea, spune povestea lui Dorin Ioniță, un profesor de matematică din Bistrița, care iese din sistemul de învăţământ convenţional şi îşi deschide o clasă de meditații în propriul apartament, dotată cu scaune, bănci și chiar o tablă. De-a lungul unui an școlar, el le oferă elevilor nu doar lecții de matematică, ci și de viață, potrivit cinemagia.ro Producția a primit premii la festivalurile de la Jihlava (Cehia) și Astra Film Sibiu.

Topul 10 al filmelor cu cele mai mari încasări în cinematografele românești în weekend este completat de „Ava”, de Tate Taylor (2.834 de lei), pe locul al patrulea, „Dama de cupă/ Dronningen”, de May el-Toukhy (1.256 de lei), pe locul al șaselea, „Doolittle”, de Stephen Gaghan (930 de lei), pe locul al șaptelea, „Sonic the Hedgehog”, de Jeff Fowler (672 de lei), pe locul al optulea, „Șefele/ Like a Boss”, de Miguel Arteta (560 de lei), pe locul al nouălea, și de „Se-ncinge treaba/ Playing with Fire”, de Andy Fickman (494 de lei), pe locul al zecelea.

CITEȘTE ȘI: “Wonder Woman 1984” rămâne lider al box office-ului nord-american

FOTO: Profimedia Images