Aniela Petreanu şi-a luat brevet de scufundător

22 09. 2012, 07:00

Vara aceasta, am primit o ofertă de scufundări printr-un voucher şi am ştiut imediat că trebuie să încerc. La început am făcut cunoştinţă cu echipamentul, care este foarte greu, are aproape 20 de kilograme. Pentru lecţii, m-am scufundat într-o piscină şi am fost învăţată să scot apa din vizor, să recuperez detentorul în cazul în care cineva uita să-şi folosească labele ca să înainteze sub apă etc. Nu pleci singur la scufundări, ci în pereche sau, şi mai drăguţ, în gaşcă”, a mărturisit Aniela.
În această toamnă, telespectatorii o pot urmări pe Aniela atât în show-ul „Serviciul Roman de Comedie” (din 3 octombrie, de la 20.30), cât şi în noul serial de comedie de la Pro Tv, „Spitalul de demenţă” (din 4 octombrie, de la 21.30). Aniela va da viaţă unui personaj extrem de amuzant, Coca, o asistentă medicală frenetică.