– De când ai început să colecţionezi costume populare? E o pasiune dobândită sau moştenită?
Îmi amintesc cu încântare de serbările de la grădiniţă, când purtam costumul popular pe care îl am şi acum. De fiecare dată când se adunau haine care îmi rămâneau mici să le dăm altor copii, mama spunea: ”Nu, ia şi fustiţa de la costumul naţional nu le dăm, le păstrăm pentru fetiţa ta”. Asta da moştenire! Uite aşa se ţese în minte de către părinţi dorinţa de a duce mai departe rodul acestui neam în care ne-am născut şi căruia îi aparţinem. Ia o purtam şi separat, în alte combinaţii, pentru că era dintr-un material uşor – pânza topită -,foarte bun pentru zilele toride de vară ale unui copil foarte activ, aşa cum eram eu de mică. Chiar şi mama avea una, dacă scotocesc în şifonier cred că dau de ea, pe care o purta în combinaţie cu diverse fuste. Eu am în casă foarte multe lucruri lucrate de mână de amândouă bunicile mele. Mama îmi explica trudă şi migală cu care au fost lucrate.
– Câte exemplare număra colecţia ta?
Acum am cinci rochii cu motive populare de diferite culori: roşie ca sângele, verde ca tinereţea, albastră ca cerul şi încă două în diferite combinaţii, trei fote, atât pentru vară, cât şi pentru iarnă, două sorturi, brâuri, marame. Îmi mai doresc una alb cu negru, aşa cum se poartă în zona Sibiului.
– De unde le-ai achiziţionat? Şi unde le păstrezi?
Le-am achiziţionat de la o colecţionară care are un depozit în Centrul vechi al Bucureştiului, de care îmi doresc să mă ocup pe viitor. Doamna Ioniţă mi-a explicat cu entuziasm cum vin franţuzoaicele şi cumpăra cămăşile bărbăteşti de la costumele naţionale şi le poartă pe timp de vară drept rochii, doar prinse în talie cu o curea. Foarte şic! Recomand. Le ţin acasă în şifonier frumos aranjate ca într-o ladă de zestre şi le iau cu mine oriunde mă duc. De exemplu, la sfârşitul lunii voi pleca într-un pelerinaj în Peninsulă Crimeea, organizat de un prieten preot dintr-un sat de lângă Adjud (de prin zonă de unde mă trag) şi abia aştept să le port pe acolo. Aceste costume îmi oferă lejeritatea şi decenţa de care e nevoie la vizitarea manăstirilor şi a bisericilor.
– Obişnuieşti să şi porţi costumele sau doar le colecţionezi?
Le port cu mare drag. În zilele de Paşti doar aşa am mers la biserică. Am o prietenă care vine la aceeaşi mănăstire unde obişnuiesc să merg şi anul trecut, pe 15 august, de Adormirea Maicii Domnului, mi-a adus o ie. Practic de atunci a reînceput totul. Astfel, la cea mai mândră petrecere – aniversarea The One – eram pregătită cu ţinuta, doar am stilizat-o puţin. Mi-am pus nişte pantofi cu toc foarte în trend şi am lăsat rochia liberă, fără fota şi m-am cuprins cu brâul de mijloc.
– Care ar fi cel mai vechi? dar cel mai preţios?
Toate sunt preţioase, pentru că sunt româneşti 100 %. Ţin foarte mult la promovarea valorilor noastre culturale.
– Se ştie că astfel de lucruri costa mult. cam câţi bani ai investit în pasiunea ta?
Merita investiţia, pentru că le ai o viaţă şi le şi laşi moştenire celor dragi. O mărturie mai frumoasă nu există!
– Băieţelul tău are şi el costum popular?
Desigur! Avem o nuntă în iulie, la Fălticeni, şi ne vom îmbrăca toţi în costume naţionale. Mai am prieteni care aşa s-au căsătorit, îmbrăcaţi în port popular. E superb!
– Ce faci în afara platoului de filmare? În ce alte proiecte mai eşti implicată?
Colind ţara, insuflu optimism, energie şi voie bună oamenilor. Pe viitor îmi doresc foarte mult să mă implic în campanii şi asociaţii care se ocupă de bunăstarea copiilor nevoiaşi, în mijlocul cărora abia aştept să mă aflu să le ofer dragoste şi mângâieri.
– Planuri de vacanţă? Unde vei merge în vara asta?
În Crimeea, la mare, şi îmi doresc să ajung la FânFest şi să mai şi muncesc, atât în grădină, cât şi pe platourile de filmare, cu drag şi spor şi mândră că-s româncă şi am cea mai frumoasă ţară!
Cătălina Matei
Serviciul Român de Comedie
MIERCURI, 20,30, PRO TV
Spitalul de demneţă
JOI, 21,30, PRO TV