Anglia – Uruguay 1-2. Englezii sunt aproape eliminați de la Campionatul Mondial de fotbal
Învinsă în prima etapă, cu 1-2, de Italia, Anglia a jucat, joi seară, cu Uruguay în etapa a doua a grupelor, într-un meci pe viață și pe moarte. În ciuda eșecului înregistrat în fața Squadrei Azzurra, Roy Hodgson a decis să mizeze, din nou, pe un sistem ultra-ofensiv, iar asta l-a costat scump.
Deși și-au creat câteva ocazii importante de a marca, englezii au înscris o singură dată, iar Luis Suarez, vedeta Uruguaiului, a profitat în două rânduri de subțirimea defensivei care îi are în prim plan pe Cahill și Jagielka.
Uruguay a deschis scorul, în minutul 39, când Luis Suarez a marcat cu o superbă lovitură cu capul. Rooney a fost de două ori aproape de a egala, dar a ratat două situații uriașe. Mai întâi a trimis cu capul în transversală, din numai câțiva metri, pentru ca apoi să-l ia la țintă pe Muslera din centrul careului mare.
În cele din urmă, starul lui Manchester United a reușit să puncteze din a treia încercare, punând latul la o centrare excelentă de pe stânga. Reușita englezului a fost un simplu foc de paie, Luis Suarez readucând Uruguaiul în avantaj după numai câteva minute. Poate cel mai bun fotbalist din lume la ora actuală, Suarez i-a depășit în viteză pe Baines și Jagielka și l-a executat pe Hart cu un șut violent, sub transversală.
Uruguay – Anglia s-a încheiat 2-1 și, dacă sud-americanii joacă în ultima etapă, împotriva Italiei, cu calificarea pe masă, englezii mai au doar șanse matematice de a accede în optimi, Anglia având 0 puncte după primele două confruntări.
Iar rezultatul de 2-1 pare să devină cel mai des întâlnit la Campionatul Mondial, cu același scor impunându-se, joi seara, și Columbia împotriva Coastei de Fildeș.
Toate rezultatele de la Campionatul Mondial de fotbal le găsiți AICI.
Programul meciurilor de la Campionatul Mondial de fotbal îl găsiți AICI.