Anglia – Italia 1-2. Debut solid pentru Squadra Azzurra la Campionatul Mondial
Considerat un adevărat duel tactic între Cesare Prandelli, selecționerul Italiei, și veteranul Roy Hodgson, antrenorul Angliei, duelul de la Manaus a fost adjudecat, clar, de primul. Prandelli și-a dispus echipa de-a latul întregii suprafețe de joc și l-a surprins pe Hodgson cu modul în care și-a făcut elevii să deschidă jocul până spre marginile terenului.
Astfel, viteziștii Darmian, Marchisio și Candreva au reușit să creeze numeroase ocazii la poarta lui Hart. Două dintre acestea au fost transformate în gol, de Marchisio (35) și Balotelli (50), italienii ratând și alte câteva șanse importante.
Anglia a egalat rapid, Sturridge (37) marcând golul de 1-1, dar trupa lui Hodgson a pus un preț prea mare pe șuturile de la distanță și a arătat prea puține pentru o echipă care visa frumos înainte de startul competiției.
Anglia – Italia s-a încheiat 1-2, dar Squadra Azzurra nu este lider în Grupa D, în condițiile în care Costa Rica a produs, sâmbătă seara, prima mare surpriză de la Campionatul Mondial și s-a impus, cu 3-1, împotriva Uruguaiului, echipa care a încheiat pe locul al patrulea turneul final de acum patru ani.
O victorie categorică a obținut, sâmbătă, și naționala Columbiei, care s-a impus, cu 3-0, împotriva Greciei, formația care a barat drumul României spre turneul final.
În al doilea meci din prima etapă a Grupei C, Coasta de Fildeș s-a impus, cu 2-1, împotriva Japoniei, după ce asiaticii au avut 1-0 la pauză.
Rezultatele de la Campionatul Mondial de fotbal le găsiți AICI.
Programul complet al Campionatului Mondial de fotbal îl găsiți AICI.