Angelina Jolie va regiza pentru Netflix un film bazat pe memoriile unei scriitoare din Cambodgia
Vedeta americană va fi şi producătoare a acestui film, ce prezintă viaţa lui Loung Ung, care a fost răpită în copilărie şi antrenată pentru a deveni soldat în timpul domniei sângeroase a Khmerilor Roşii din Cambodgia, care a început în 1975.
Angelina Jolie şi Loung Ung – cu care vedeta americană s-a împrietenit după ce a citit volumul ei de memorii în urmă cu un deceniu – au scris împreună scenariul pentru acest film, iar Maddox, unul dintre fiii actriţei americane, născut în Cambodgia, se va implica în producţia peliculei, au precizat joi reprezentanţii companiei Netflix.
Lungmetrajul va fi lansat în exclusivitate pe platforma Netflix la sfârşitul anului 2016 şi va fi propus marilor festivaluri de film din lume. Filmările vor debuta în acest an, în Cambodgia.
Potrivit screendaily.com, Loung Ung relatează în volumul ei de memorii felul în care a reuşit să supravieţuiască acelui genocid din anii ’70, care a generat aproximativ 2 milioane de morţi – un sfert din populaţia din acea vreme a Cambodgiei.
Subiectul este unul extrem de important pentru Angelina Jolie.
Loung Un avea vârsta de cinci ani atunci când Khmerii Roşii au ajuns la putere în 1975. A fost luată cu forţa din casa ei din Phnom Penh şi antrenată să devină soldat, iar cei şase fraţi ai ei au fost trimişi într-un lagăr de muncă.
Volumul ei de memorii, „First They Killed My Father: A Daughter Of Cambodgia Remembers”, a fost publicat în anul 2000.
„Am fost profund afectată de cartea lui Loung. Acea carte m-a ajutat să înţeleg în profuzime şi pentru totdeauna modul în care copiii percep războiul şi sunt afectaţi de amintirile emoţionale cauzate de acesta. Şi m-a ajutat să creez o legătură şi mai apropiată de poporul din Cambodgia, ţara natală a fiului meu”, a declarat Angelina Jolie.
„Filme precum acesta sunt greu de privit, dar e important să le vezi. În acelaşi timp, sunt şi greu de făcut. Netflix face posibil acest lucru, iar eu abia aştept să colaborez cu ei şi sunt încântată de faptul că filmul va ajunge să fie văzut de atât de mulţi oameni”, a adăugat celebra actriţă americană.
Platforma Netflix, care deţine o arhivă online de câteva mii de filme şi seriale TV şi a început în ultimii ani să creeze şi conţinut original, este disponibilă în peste 50 de ţări – un factor despre care reprezentanţii companiei spun că s-a dovedit hotărâtor în decizia Angelinei Jolie de a se implica în acest proiect.
Sursa: MEDIAFAX