Angelina Jolie, prima apariție mondenă după dubla mastectomie
Angelina Jolie s-a întors pe covorul roșu după 18 zile de când a suferit o dublă mastectomie.
Angelina a pășit pe covorul roșu la premiera filmului „World War Z” în Londra, unde a fost primită ca o eroină de admiratori. Actrița i-a fost alături partenerului ei Brad Pitt care are rolul principal în filmul regizat de Marc Forster.
Angelina și Brad
„Sunt aici pentru Brad. Sunt mândră de el”, a declarat Angelina care a primit de la fani jucării de plus și mesaje cu felicitări pentru decizia luată.
Pe 14 mai, actrița a dezvăluit că este purtătoarea genei BRCA1, care îi mărește riscul de a face cancer mamar și ovarian și din această cauză a recurs la o operație de dublă mastectomie.
Angelina Jolie
Angelina Jolie a petrecut perioadă de recuperare în urma intervenției începute în februarie 2013 pregătindu-se să regizeze drama „Unbroken”, un film despre povestea de supraviețuire a unui soldat în timpul Celui De-Al Doilea Război Mondial, bazat pe cartea lui Laura Hillenbrand.
Brad Pitt și Angelina Jolie sunt împreună de șapte ani și au șase copii: trei adoptați – Maddox, născut în august 2001, în Cambodgia, Zahara, născută în ianuarie 2005, în Etiopia, și Pax, născut în noiembrie 2003, în Vietnam – și trei biologici, Shiloh, născută în mai 2006, și gemenii Knox și Vivienne, născuți în iulie 2008.