Angelina Jolie, în mijlocul refugiaţilor din Grecia

17 03. 2016, 11:22


Actriţa a venit însoţită de reprezentanţi ai ONU şi a fost înconjurată mai tot timpul de presă.

Angelina Jolie a stat de vorbă cu refugiaţii sirieni şi irakieni într-o clădire a portului Pireu. Actriţa a refuzat să discute cu presa, deşi mai mulţi fotoreporteri au forţat cordonul de securitate instalat de forţele de ordine.

Starul de la Hollywood i-a întâmpinat pe copiii refugiaţi şi i-a rugat pe jurnalişti să fie mai „grijulii”, după ce fotoreporterii au început să se îmbulzească şi să-i lovească accidental pe micuţi, potrivit The Telegraph.

Vizita Angelinei Jolie a avut ca scop atragerea atenţiei asupra problemelor cu care se confruntă refugiaţii blocaţi la graniţa cu Grecia.