Angela Gheorghiu sărbătorește 50 de ani de viață și 25 de ani de carieră internațională
Născută în Adjud, pe 7 septembrie 1965, Angela Gheorghiu a urmat cursurile Liceului „George Enescu” din București, începând cu anul 1980.
În 1981 a cântat pentru prima data la Ateneul Român din București, într-un concert. Din 1984, a studiat la Conservatorul „Ciprian Porumbescu”, în prezent Universitatea Națională de Muzică din București, sub îndrumarea profesoarei Mia Barbu.
În perioada 1984 – 1990 a participat la numeroase concerte, emisiuni TV și înregistrări la București, iar în 1990 a debutat la Opera din Cluj-Napoca, în rolul principal, Mimi, din opera lui Giacomo Puccini „La Boheme”.
În 1990 a câștigat competiția internațională pentru tineri soliști de operă Belvedere Singing Competition, iar în 1992 a debutat la Royal Opera House – Covent Garden, în rolurile Zerlina din „Don Giovanni” și Mimi din „La Boheme”.
În 1992 a debutat la Opera de Stat din Viena, cu Adina din „L’elisir d’amore”, de Gaetano Donizetti, iar în 1993 a debutat la Metropolitan Opera din New York, cu Mimi din „La Boheme”.
În 1993 a debutat la Salzburg Festival, cântând „Spiegarti non poss’io” din opera lui Wolfgang Amadeus Mozart „Idomeneo”.
În 1994 a interpretat rolul Violettei din „Traviata” de Giuseppe Verdi, la Royal Opera House Covent Garden. Spectacolul a fost televizat în întreaga lume, înregistrat pe CD și pe DVD. A fost primul spectacol transmis live de la Royal Opera House și, pentru a-l difuza, televiziunea publică britanică, BBC, și-a modificat programul.
În același an, a cântat alături de Placido Domingo într-o serie de concerte în România, Germania, Republica Cehă, Elveția, Austria, Finlanda, Statele Unite ale Americii, Peru și Portugalia, în 1995 a înregistrat primul album de studio cu DECCA, iar în 1996 a înregistrat prima operă cu EMI, „La Rondine”, la studiourile Abbey Road din Londra.
Sursa: MEDIAFAX