– Ai lipsit de pe micul ecran destul de mult. Ce te-a convins să revii?
Da, am lipsit… Eram aici, dar nu mă vedeau. Ca de obicei, am ajuns la Money Channel datorită unor relaţii personale. În plus, eu cred că postul se află într-o relaţie fericită, situaţia de pe piaţă îi avantajează din multe puncte de vedere.
– De ce ţi-a fost cel mai dor în perioada cât ai stat departe de camerele de filmat?
De senzaţia aia pe care o ai înainte de emisie, de momentele de graţie, de clipe de panică când totul scapă de sub control şi apoi se reconfigurează.
– Povesteşte-ne puţin despre formatul „Oameni şi oameni”…
Este o discuţie simplă între doi oameni. Încerc să îmi ajut interlocutorul să îşi arate partea umană şi să urmăreasc relaţia pe care o are cu puterea.
– Mai există „oameni” în adevăratul sens al cuvântului?
Sigur, cum să nu. Sunt nenumăraţi. E păgubos atunci când nu îi mai vedem atât pentru ei, cât şi pentru noi.
– Se pare că incidentul cu Emil Boc de la tine din emisiune a fost de bun augur. A ajuns prim-ministru. Pe cine ai vedea în poziţia de prim-ministru acum? Cine crezi că ar fi mai potrivit?
Chuck Norris, normal! Este regele nostru, al tuturor.
– În 2010 ocupai funcţia de consilier pe probleme de comunicare în Ministerul Finanţelor. Ce ai învăţat din acestă „experinţă politică” şi de ce ai renunţat?
Am renunţat din mai multe cauze… e cam acceaşi problemă ca la noi în media. Sistemul construit de noi în care oamenii au ajuns să trăiască
– Într-un interviu ai spus că te ocupi cu construirea şi vânzarea de clinici. Se câştigă bine în domeniul medical?
Îi sunt recunoscător domeniului medical pentru oportunităţiile oferite. Pot spune că în România serviciile particulare de sănătate sunt mai performante azi decât cele oferite în Statele Unite, statistic vorbind.
„Aş da o emisiune de la Antena 3 pe o emisiune de divertisment de pe Comedy Channel”
– Ai da o emisiune politică pe una de divertisment? În ce condiţii?
Şi da şi nu! Depinde de emisiune în primul rând şi de parteneri. Aş da o emisiune de la Antena 3 pe o emisiune de divertisment de pe Comedy Channel. Toate experienţele media pe care le-am avut până acum au fost superbe, toate mi-au plăcut şi nu aş schimba nimic.
– Ce părere ai de divertismentul care se face azi la TV?
Despre unele produse am o părere bună, despre altele o părere proastă. De alea despre care am o părere proastă nu pot să îţi spun mai multe pentru că nu mă uit la ele. Dar au fost multe lucruri bune în ultima vreme în media. Au fost aduse formate bune din afară, unii au făcut carieră…
– La ce te uiţi la TV atunci când ai timp?
La manifestările din piaţa Universităţii pentru că îmi place să mă uit la slogane. Ultimul pe care l-am remarcat şi mi-a plăcut a fost :
– Care a fost cea mai mare extravaganţă financiară pe care ţi-ai permis-o?
Independenţa.
„Am 2 fete şi 1 băiat”
– Cea mai mare minciuna scrisă despre tine?
Nu e ceea crezi… Nu ţin minte, dar au fost multe care m-au deranjat pentru că sunt om şi nu e plăcut să se scrie urât despre tine.
– Ce face fata ta, Anastasia? Cum e să fii tată de fată?
E foarte bine. De fapt am 2 fete şi 1 băiat (aici îi include şi pe căţeluşii Suchi şi Hugo). Dar să fii tată de fată e… mai dulce decât să fii tată de băiat. De ce?! Pentru că fetele sunt mai dulci, mai pisicoase.
Andreea Tufan
Andrei Gheorghe prezintă Oameni şi oameni, la The Money Channel.