Astăzi, de la ora 20.30, la “Te cunosc de undeva!”, în ediţia care va desemna cei patru finalişti ai celui de-al şaptelea sezon al show-ului, Andrei Ştefănescu şi colegul său, Kamara, de la Alb Negru, se vor transforma în Lady Gaga şi Elton John.
Pentru acest rol, Andrei a purtat un costum special, foarte sofisticat, şi pantofi cu tocuri de 20 de centimetri. “Am pus pe mine costumul încă de la repetiţii, de la ora 11.00, şi l-am dat jos abia la ora 22.00, când s-au încheiat filmările, timp în care nu am băut strop de apă, ca să nu fiu nevoit să merg la toaletă. Şi asta pentru că acest costum a fost foarte dificil de îmbrăcat şi, dacă l-aş fi dat jos pentru a merge la toaletă, riscam să-l rup”, ne-a povestit Andrei.
Nici în privinţa încălţărilor, situaţia nu a fost mai roz. 20 de minute s-a chinuit Andrei Ştefănescu să încalţe pantofii cu tocuri de 20 de centimetri. “Am degetele un pic mai groase şi, din cauza asta, nu-mi încăpeau picioarele în pantofi. În cele din urmă Liana, stilista emisiunii, a trebuit să-i taie la spate, iar eu mi-am uns degetele cu ulei, ca să alunece în interiorul pantofilor”, mai spune acesta.