Andreea Raicu mărturiseşte că în copilărie tatăl ei îi spunea adesea că nu se va descurca singură şi mereu va depinde de cineva, iar acest fapt a ambiţionat-o ca la maturitate să fie exact în extrema opusă, aceea în care nu a acceptat niciodată să depindă de cineva, pe niciun plan.
”Nu am depins niciodată de nimeni. Evident, am lucrat în echipă, au fost oameni care m-au ajutat foarte mult, alături de care a realizat lucruri importante, dar niciodată nu am depins de cineva în niciuna dintre relaţiile pe care le-am avut, indiferent despre ce relaţii este vorba. Am muncit pentru tot ceea ce am. Se regăsesc şi în cartea mea aceste nevoi – nevoia ieşită din comun de independenţă şi dorinţa de-a face totul singură. Cumva, femeile din ziua de azi vor să facă totul singure şi ajungem să ne transformăm în nişte bărbaţi aflaţi în corpuri de femei. E păcat că uităm să fim femei şi uităm să ne bucurăm de feminitatea noastră”, spune Andreea Raicu în cadrul emisiunii ”Refresh by Oana Turcu”, de la Antena Stars.
Pe de altă parte, invitata Oanei Turcu spune că femeile idependente ajung la un moment dat la maturitatea de a nu mai accepta pe oricine în viaţa lor, ”doar de dragul de a fi într-o relaţie”: ”Eu nu mi-aş pierde timpul cu cineva cu care nu rezonez, cu care nu am aceleaşi valori şi principii. Prefer să fiu singură, decât să fiu cu cineva cu care nu rezonez”.
Despre felul cum a reuşit să se descopere pe ea însăşi, dar şi despre stilul ei de viaţă, Andreea Raicu vorbeşte duminică, de la ora 15.45, la Antena Stars.