Andreea Marin Bănică, primele declarații despre divorț

15 01. 2013, 11:10

Andreea Marin Bănică și Ștefan Bănică Jr. și-au anunțat divorțul pe Facebook, pe ultima sută de metri înainte de a se urca în avionul ce urma să îi ducă într-o vacanță în Dubai.

După aceste câteva zile de liniște, Andreea Marin a scris primele rânduri despre divorț, înțelegere și susținere din partea admiratorilor.

Andreea a explicat că acum are nevoie de liniște:

Prieteni dragi,

Am rupt orice legătură cu lumea virtuală și cu sursele de informare pentru câteva zile, pentru că mintea mea avea nevoie de liniște, sufletul meu de regăsire, copila mea de mine, toată, numai a ei. Sper să-mi înțelegeți nevoia de echilibru și în același timp vă mulțumesc pentru că ați venit în număr neașteptat, copleșitor de mare alături de mine cu vorbe bune, cu respect și înțelegerea faptului că suntem, înainte de orice, oameni. Cu sentimente, cu limite, cu bucurii și tristeți, ca oricare dintre voi, dealtfel.
 
Să descopăr atâta bun simț adunat în rândurile voastre pe această pagină în ultimele zile a fost pentru mine un adevărat balsam pentru suflet, nu vreau să fiu poate prea sentimentală, dar asta simt să fac: să vă mulțumesc! O vorbă bună poate valora enorm la momentul potrivit. Și vreau să vă spun că înțeleg că e greu să accepți o astfel de veste când e vorba de un cuplu de care chiar îți pasă, de ani buni, mai presus de vorbele ce vin și fug zi de zi, dar îmi doresc să aveți încredere că acest moment din viața are la baza cumpătarea, maturitatea, discernământul, împăcarea, înțelegerea, prețuirea pentru tot ce am construit bun în ultimii 7 ani și dragostea pentru copii, care merită tot efortul părinților pentru a fi protejați.
 

Vă mulțumesc vouă, celor ce au înțeles nevoia noastră de discreție și de a avea o relație elegantă, caldă și în continuare și vă reamintesc faptul că nu voi acorda interviuri pe acest subiect, dar abia aștept să mă întorc cu forțe proaspete și să mă apuc de treabă, de proiectele noi care mă așteaptă acasă sau, din când în când, peste hotare, și care vă sunt dedicate. Cineva m-a întrebat unde înseamnă „acasă” pentru mine. Răspunsul e același ca întotdeauna: acolo unde mi-e rostul, în România, și unde am de gând să rămân până când voi apune. Pe curând, cu drag și cu respect, Andreeaa scris Andreea Marin pe Facebook.

Mulțumesc pentru mesajele de bună-credință și vă urez tuturor o săptămâna frumoasă!„, a scris Ștefan Bănică Jr. pe rețeaua de socializare amintită.