Andreea Marin Banica: „Oamenii dragi trebuie să-şi spună adevărul”

Sunt două femei frumoase şi împlinite. Cel puţin asta e senzaţia pe care o ai atunci când stai de vorbă cu ele. Cu Andreea Marin Bănică şi sora ei Cristina, ne-am întâlnit în noul sediu al Fundaţiei „Preţuieşte Viaţa”, o casă mare, de al cărui design interior s-a ocupat însăşi Andreea. La o cafea, am stat la depănat amintiri şi nici prin cap nu vă trece ce am putut afla.

– Ce diferenţă de vârstă este între voi şi cum vă înţelegeţi?
Andreea Marin Bănică: E diferenţă de patru ani şi jumătate! Cum ne-am înţeles (n.r.: către sora ei, Cristina)?
Cristina: Excepţional!
Andreea: De ce minţi? ( râde)
Cristina: Ziua ne certam şi seara, la culcare, ne pupam!
Andreea: Eram cele mai bune prietene!
Cristina: Era o competiţie pentru noi toată ziua!
Andreea: Până în clasa a doua, eu eram şefa… Sora mea mă tot ameninţa: „O să ajung eu în clasa a doua, pentru ceea ce-mi faci tu acum, o să-ţi dau o mamă de bătaie!”. Eu o puneam să înveţe, o chinuiam (râde).
Cristina: Da, şi îmi mânca îngheţata!
Andreea: Îmi amintesc că eu eram prin clasa a şasea sau a şaptea, iar Cristina era în clasa a doua, când am luat o bătaie cu pantofi de o să o ţin minte toată viaţa. Bineînţeles că după aceea ne-am îmbrăţişat şi ne-am pupat! A fost răzbunarea surorii mai mici care promisese că o să-şi ia revanşa o dată!
Cristina: Mai târziu, când a plecat la facultate, am tot ameninţat-o: „Abia aştept să pleci la facultate, să nu ne mai certăm, să am camera doar pentru mine!” şi, în primul week-end în care s-a întors acasă, o aşteptam cu un afiş mare pe perete: „Te iubesc surioara mea, nu mai pleca, rămâi acasă!”. Ea a plâns tot week-end-ul şi mi-am dat seama că mai bine ne băteam decât să ne despărţim!
Andreea: A fost o dramă despărţirea noastră!

– Dar v-aţi certat vreodată pe un baiat?
Andreea: Nu, în schimb a fost un moment de cumpănă când am fost îndrăgostite amândouă de alţi doi fraţi şi ne puneam problema care dintre noi să renunţe pentru ca celeilalte să-i fie bine pe viitor! Eram foarte mici atunci…
– Ce fel de copii aţi fost?
Andreea: Eram genul de fete băieţoase, nu numai părinţilor le dădeam bătăi de cap, dar şi vecinilor!
Cristina: Da, foarte multe! Eram foarte bune instigatoare la răutăţi!
Andreea: Organizatoare, în sensul acesta! Îmi amintesc foarte bine cum ne căţăram pe garduri pentru a fura cireşele din curtea unei vecine.
Cristina: Pe vremea noastră nu existau gadgeturile, ci jocurile cu ceilalţi copii în faţa blocului!

– Dar acum cum vă înţelegeţi?
Cristina: Ne-am maturizat!

– Acum cum sunteţi? Vă împrumutaţi hainele una alteia?
Andreea: Da, încă mai facem asta, ne face plăcere. E o amintire a copilăriei! Am văzut că trăim într-o lume atât de snoabă, încât astfel de gesturi sunt privite cu atâta încrâncenare! Ei bine, da, o spunem în gura mare, şi e o plăcere să ne jucăm în felul acesta!
Cristina: Ne potrivim, avem aceleaşi măsuri şi avem aceleaşi gusturi la haine, este incredibil!

– Mergeţi împreună în vacanţe, obişnuiţi să le petreceţi împreună?
Cristina: Da, acum mai puţin, de când sunt copiii.
Andreea: Petrecem multe momente împreună. Copiii se văd măcar o dată pe săptămână, sunt prieteni, iar sărbătorile le petrecem împreună.

– Cristina, cum te înţelegi cu Ştefan, cumnatul tău?
Foarte bine! Dar timpul nu prea ne permite să ne vedem, doar o dată pe săptămână când aducem copiii în vizită, sau de sărbători, nu pot să spun că ne vedem foarte foarte des!

– Mergeti la concertele lui Ştefan Bănică împreună?
Cristina: Absolut! În fiecare an!
Andreea: Noi suntem cele mai mari dansatoare! (râde)

– Ce diferenţă de vârstă este între cei mici?
Andreea: Noi am rămas însărcinate aproape în acelaşi timp, pentru că între primii noştri copii, Violeta şi Luca, băieţelul cel mare al Cristinei, este o diferenţă de 5 luni. Luca are acum patru ani şi jumătate, aşa că ei sunt prieteni buni, sunt la vârsta la care gândesc cam la fel.
Cristina: Alessia are un an şi două luni şi a trebuit integrată în grup, pentru că ea nu poate să alerge după ei…

– Ce îndeletniciri au ei acum? Violeta e pasionată de muzică?
Andreea: Nu, în primul rând, îi place tot ceea ce înseamnă lucru manual. Îi plac culorile, îi place pictura, îi place să modeleze, şi, în egală măsură, să se joace cu tot ceea ce înseamnă cifre şi litere. E foarte logică, are un raţionament foarte bun. Este în clasa zero deja, şcoala o face în limba engleză. Încă de la primele ei cuvinte am vorbit acasă bilingv şi asta a ajutat-o foarte mult.

– Şi Luca?
Cristina: Luca e pasionat de fotbal, e foarte talentat, soţul meu se ocupă de el, îl duce la antrenamente. O să-l dau la şcoala de fotbal la 6-7 ani, pentru că e pasionat, urmăreşte toate meciurile, ştie echipele, jucătorii, are toate echpamentele originale, o să-l încurajez în această direcţie. Cât despre Alessia, cea mică, îmi studiază toate bijuteriile, îi place să danseze, dar toate fetiţele dansează la vârsta asta, aşa că nu pot să trag o concluzie, e prea devreme…

Andreea: În orice caz, la noi în familie unii gătesc şi ceilalţi mănâncă, sora mea şi soţul ei au o afacere împreună, au un restaurant în care gătesc în mod special mâncăruri italieneşti, toate petrecerile în familei le-am făcut până acum la ei. E şi un loc în care copiii se simt foarte bine, aşa că pe bulevardul Ferdinand ne întâlnim adesea, la Trattoria Sale e Pepe.

– Andreea, cum este Ştefan ca tată?
Andreea: Este uimitor de dedicat! Pentru că în mod normal e un om foarte ocupat şi nu m-aş fi aşteptat să-şi caute atâta timp. În ultima vreme e foarte ataşat de Violeta pentru că fetiţele, în genere, sunt ataşate de taţi sau, aşa se spune cel puţin, şi trebuie să recunosc că îi simte din ce în ce mai mult lipsa!

– Cum se înţelege Violeta cu frăţiorul ei? Au activităţi comune?
Andreea: Radu sau „Dadu” cum îi spune Violeta e modelul ei de viaţă!

– Cine este cea mai critică sau cea mai exigentă dintre voi?
Andreea: Noi mergem pe principiul că oamenii dragi trebuie să-şi spună adevărul. Doar în felul acesta, evoluăm.

– Cristina, cum este Andreea ca mătuşă?
Cristina: Andreea este nana Deea şi este, mă rog, până acum era adorata lui Luca, acum văd că Alessia e cea care o preferă foarte mult! Încercăm să ţinem familia unită şi să ne vedem cât mai des, în ciuda tuturor problemelor, responsabilităţilor, alergăturii de zi cu zi!

– Andreea, Violeta merge cu tine în deplasări?
Da, de pildă am avut un interviu de făcut în Dubai şi am mers împreună pentru că, în economia zilei în care aveam treabă, doar două ore erau ocupate şi mi-am zis atunci de ce să nu mergem împreună?

– Îţi mai doreşti un copil?
Andreea: Mi-aş mai dori, dar deocamdată văd că nu s-a întâmplat. Cum o vrea Dumnezeu! Nu mai sunt atât de speriată că nu voi mai avea un copil, aşa cum eram când o aşteptam cu ardoare pe Violeta sau când aşteptam să am primul copil, aşa că atunci când Dumnezeu va decide se va întâmpla şi asta!

– Urmează lansarea filmului „HoHoHo 2” în care ai jucat…
Andreea: Este a treia apariţie într-un film, acesta este un rol principal, un rol negativ, dar comic în acelaşi timp, e o provocare. Am rolul unei femei singure, şefă de orfelinat, care are în grijă aceşti copii pe care nu-i reuşeşte să-i ţină în mână decât cu o duritate vizibilă. În cadrul vieţii sale intime însă îi bănuieşti şi sentimentele de femeie, o înţelegi şi că îşi doreşte şi un bărbat alături, chiar dacă şi-a pierdut feminitatea în manifestările ei publice şi atunci practic nu e atrăgătoare pentru un bărbat. E un conflict interior pe care această femeie îl trăieşte şi atunci încearcă să obţină ceea ce crede ea că ar face-o fericită cu orice chip: banii! Să pună mâna pe un loz câştigător, la propriu, folosindu-se de aceşti copii. Comicul de situaţie se împleteşte foarte frumos pe parcursul filmului cu dragostea pentru că e şi o poveste de dragoste în acest film, nu vă spun mai mult, vă invit pe 23 noiembrie la lansarea de la Cinema Pro, „HoHoHo 2” , sper să fie o bucurie nu numai pentru cei mici, mi-e clar că cei mici se vor distra copios! Dar şi pentru cei mari care vor să vadă un personaj care nu are nicio legătură cu mine, de fapt, cea din viaţa de zi cu zi! Sper să se distreze, să aduc bucuria în inimile oamenilor şi să fiu pe măsura aşteptărilor pentru că am jucat alături de actori cu acte în regula şi asta nu e o chestiune pe care să o priveşti cu uşurinţă, te obligă la efort mai mult şi a fi dedicată misiunii pe care ţi-ai ales-o în acel moment. Sper să vă placă!

– Îţi doreşti să mai joci în filme? Ai mai accepta şi alte propuneri?
Nu e scopul meu în viaţă, dar această experienţă care a fost fenomenală pentru mine mi-a arătat că da, aş putea, fără infatuare, mulţumind celor care mi-au fost alături, în primul rând celei care mi-a fost profesoară, actriţa Dorina Chiriac, regizorului, producătoarei Alma Sârbu şi echipei care mi-a arătat că n-am de ce să am inhibiţii şi că mi-e de ajuns să mă pregătesc şi să vreau să fac treabă bună!

– Şi Şcoala mamelor se bucură de succes…
Sunt acum într-un turneu în jurul ţării, mă văd cu sute de mame din marile oraşe ale ţării, problemele sunt atât de vaste, de la violenţa în familie, până la divorţ, probleme de comunicare cu copiii, la orice vârstă ale acestora, probleme financiare, probleme care ţin de psihic, depresie, anxietate, lipsa echilibrului între profesie, viaţa de familie şi dorintele proprii, adeseori lăsate pe ultimul loc. Întâlnirile sunt extrem de emoţionante, mărturiile spontane la locul faptei sunt uimitoare şi de aceea Şcoala mamelor e un proiect reuşit! Când voi termina acest tur voi continua un altul pe care îl fac şi în ţară şi în afara ţării, la fraţii noştri din Republica Moldova, pe tema cancerului la sân, pentru că e o altă campanie în care sunt implicată, şi a violenţei în familie şi, în egală măsură, susţin printr-o campanie amplă în acest moment introducerea vaccinului antipneumococic pentru nou nascuţii din România, gratuit, deci în schema de imunizare naţională!

Dana Popa

Foto: Adrian Stoicoviciu
Styling: Alina Dăscălescu
Cămaşă Eton şi cămaşă Sand – Magazin Trends by Adina Buzatu
Coliere din perle Le Midì, disponibile in magazinul Cellini
Make-up: Florentina Chiran