Andreea Marin Bănică: „Mă simt veşnic tânără şi neliniştită”

– Ai avut o perioadă destul de agitată în ultima vreme
şi de plină pe plan profesional. La ce să ne mai
aşteptăm?
Din partea mea, doar la surprize plăcute, cu asta mă îndeletnicesc
(râde). Uite, chiar astăzi am avut o zi inedită pentru că
am fost la Târgovişte, acolo unde am mai fost cu câteva luni în
urmă, pentru a pregăti un proiect pilot la invitaţia autorităţilor
judeţului. E vorba de o mobilizare impresionantă de la omul simplu,
fie el copil sau matur, până la prefect, pentru a pune în practică
un plan de protejare a mediului, care ar putea fi un exemplu bun de
urmat în întreaga ţara. Astăzi a avut loc lansarea campaniei, au
avut loc demonstraţii practice şi vizionarea filmului şi a spotului
care va transmite mesajul campaniei către elevi şi maturi. Ceea ce
mă impresionează de câte ori am o acţiune amplă în afara
Bucureştiului este entuziasmul oamenilor de acolo de a face o idee
bună să meargă ceea ce, din păcate, la Bucureşti s-a pierdut. Nu
ştiu exact care sunt motivele pentru care aici blazarea a câştigat
mai mult teren în detrimentul dorinţei de a schimba lucrurile în
bine.
– Cred că nu există interviu pe care l-ai dat, în care să
nu fi fost întrebată dacă ţi-e dor sau dacă vrei să te reîntorci în
televiziune. Eu te-aş întreba, sincer, dacă tu crezi că
televiziunea din România şi telespectatorii din această ţară au
avut de pierdut din cauza deciziei tale de a renunţa la
TV?
Ar fi o infatuare din partea mea să-ţi răspund direct afirmativ.
Sau, mai exact, unii ar numi-o infatuare, alţii obiectivitate.
Aceştia din urmă sunt oamenii care au avut parte, direct sau
indirect, prin intermediul emoţiilor pozitive trăite timp de mai
bine de un deceniu alături de mine urmărindu-mă pe micul ecran, au
avut deci parte de bucurii, de veşti bune, de mult suflet pus în
meseria asta, făcută cu respect pentru privitori. Tocmai de aceea
sunt, într-adevăr, des întrebată de ce nu mă reîntorc în
televiziune. Dar e lesne de observat că, aşa cum arată televiziunea
astăzi, în 90% dintre cazuri, n-aş mai simţi că mă întorc acasă. Eu
am alte principii de lucru. Nu pot isca scandaluri de dragul
audienţei, nu pot face lucruri ieftine, pur şi simplu nu mă pricep
la televiziunea făcută în acest fel şi n-am nicio dorinţă de a mă
adapta la vremurile prezente, din acest punct de vedere. A existat
chiar recent o ofertă foarte interesantă, căreia nu i-am spus „nu”
din start, pentru că programul era un format internaţional care
arăta foarte bine aşa cum era produs el în străinătate, am depăşit
şi pasul ofertei financiare personale, care era una foarte bună,
dar nu şi pe cel al bugetului necesar realizării acelui format în
România, la un nivel de calitate comparabil măcar, dacă nu egal cu
ce se întâmpla în varianta originală. Cu alte cuvinte, mi se facea
o ofertă personală de care să fiu mulţumită, cu condiţia să pun în
practică o idee bună într-un mod ieftin, la noi acasă, pe
principiul „merge şi aşa!”. Eu nu pot face astfel de compromisuri.
Ori fac o treabă bună de la A la Z, ori îmi văd de treabă, pe
drumul pe care l-am ales, rămânând o amintire frumoasă pentru
telespectatorii mei de altădată. Respectul lor l-am câştigat cu
greu şi nu-mi permit luxul de a-l pierde printr-o astfel de alegere
greşită.
– Mă gândeam, la un moment dat, cât de tare ar fi ca tu şi
Ştefan să prezentaţi împreună o emisiune. Sunteţi un cuplu acasă,
de ce n-aţi încerca şi pe micul ecran?
Aş accepta doar în ipoteza în care eu aş face munca de culise,
punându-l pe el într-o lumină bună în prim-plan. Mi-ar plăcea mai
mult decât să prezentăm împreună, ar fi mai provocator pentru mine,
îmi place să organizez lucrurile atunci când am încrederea că pe
scenă, la cârma comunicării cu publicul, se află un om în care să
am încredere, cu talent şi carismă.

Citiţi articolul integral în ediţia tipărită a
revistei PRO TV Magazin.