“Vacanţa de vară înseamnă pentru mine mare şi, implicit,schi nautic. Am aşteptat cu nerăbdare venire verii pentru a mă putea bucura de pasiunea mea în ceea ce priveşte sportul. Schiul nautic mă relaxează de minune”, declară vedeta.
Deşi plecarea din Bucureşti a fost cu peripeţii, ea a rămas optimistă: “Zborul nostru a fost amânat câteva ore pentru că era furtună mare în Bucureşti, dar mie îmi place ploaia, nu m-am supărat pe ea că mi-am început vacanţa aşteptând ore pe aeroportul din Otopeni”, adaugă printre zâmbete, Andreea.
Foto: Antena 1
De altfel, schiul nautic nu este singurul sport pe care vedeta Antenei 1 îl adoră. A făcut gimnastică şi tenis de performanţă. Iar în prezent aleargă, are ore de aerobic şi face şi caiac canoe.
Foto: Antena 1
Iar silueta şi-o menţine cu o alimentaţie sănătoasă. “Carnea este substituită de ciuperci, năut, linte, iar pofta de dulce mi-o potolesc fie cu fructe, fie cu batoane bio de cocos şi sirop de orez sau cu o bucăţică de ciocolată neagră fără zahăr”, a declarat prezentatoarea rubricii ”Meteo” de la Observator pentru csid.ro.