Andreea Esca, întâlnire neaşteptată la Cannes cu Salma Hayek: „E foarte frumoasă, dar mai scundă ca mine!”
“Cannes, în perioada Festivalului de Film, este o experienţă ce trebuie trăită măcar o dată în viaţă. Staţiunea chic de la malul mării devine un furnicar zi şi noapte. Iar atmosfera din jurul covorului roşu este la fel de palpitantă ca şi premiile în sine. Doamne şi domnişoare din lumea întreagă îşi plimbă toaletele elegante sau şocante de la prima oră a dimineţii.
Dacă ziua totul este mai relaxat, când se apropie seara şi timpul primei vizionari ai senzaţia că te afli la vizita unui important şef de stat. Maşinile negre sunt conduse de poliţişti care blochează banda de circulaţie numai pentru invitaţi, apar zeci de bodyguarzi puşi la 4 ace, vedetele îmbrăcate strălucitor coboară mândre pe covorul roşu iar fanii inebuniti se caţăra pe unde pot ca să fac o fotografie cu actorul preferat sau măcar un selfie cu el pe fundal.
Departe de toate acestea au loc vizionările de filme şi jurizările. Noi am avut deja prezentarea filmului lui Radu Muntean, >, despre care regizorul spune că cel mai important este că a ajuns până aici, deoarece este locul unde filmele sunt cumpărate şi distribuite pentru a fi văzute în multe cinematografe internaţionale. Cu echipa alături de care lucrează de mai bine de 10 ani, Munteanu a devenit un obişnuit al acestui Festival, iar asta nu poate decât să ne fac foarte mândri.
Şi, ca un detaliu simpatic, când am ieşit din liftul hotelului Majestic, unde sunt cazată, am dat nas în nas cu Salma Hayek. E foarte frumoasă şi de foarte aproape, dar mai scundă ca mine… La asta chiar nu mă aşteptam!”, îşi încheie Andreea Esca relatarea.
Sursa: one.ro