Andreea Esca – De 12 ani… la PRO TV!

Cred că romănii s-au maturizat în aceşti 12 ani. Şi au continuat să rămînă alături de noi, iar acest lucru se observă cel mai bine urmărind rating-ul. Se uită în continuare la ”Tînăr şi neliniştit”. Astfel, mi-am dat seama că telespectatorii sînt la fel de fideli postului ca acum 12 ani. Cred în principiul de a răsplăti fidelitatea prin fidelitate. Faptul că şi eu am rămas alături de ei atîta vreme a făcut să ne construim o relaţie de familie, ca un fel de căsnicie. Poate nu sînt întotdeauna la fel de mulţumiţi de ştirile noastre însă, la fel ca o căsnicie cu urcuşuri şi coborîşuri, e important să apreciezi lucrurile esenţiale: să ai încredere şi să-l iubeşti pe cel de lîngă tine. De fapt, asta este… o poveste de dragoste.

– Şi ce-a schimbat PRO TV în aceşti ani?

Fără nici un fel de modestie, a făcut istorie în ce priveşte mass-media. PRO TV a marcat un moment important, cînd a apărut pentru prima dată un post comercial de televiziune, care arăta ca oricare altul din străinătate. Consider că e foarte normal să apară într-un manual de istorie a mass-media. Nu cred că există vreun romăn care să nu ştie de PRO TV.

Foarte important. Mulţi romăni au fost preocupaţi, după revoluţie, să facă bani mulţi şi repede. Aşa că şi-au dedicat timpul unei cariere bănoase şi au uitat de copiii lor, crezînd că, dacă le dau nişte bani sau le angajează doici, înseamnă că şi au grijă de ei. Pentru a fi fericit, un copil nu are nevoie decît de prezenţa părinţilor. Mulţi îşi dau seama prea tîrziu – cînd se trezesc că degeaba au făcut bani şi că au acasă un străin, propriul copil, care nu a crescut şi nu a devenit omul pe care şi l-au dorit. Tocmai de aceea, cred că statul romăn ar trebui să se implice mai mult şi să oprească această migraţie în afara ţării, în căutarea unor slujbe mai bune. Altfel, ne distrugem generaţia de mîine! În seria a doua a reporta­jelor realizate în cadrul acestei campanii, ne-am ocupat de şcoli şi de învăţămîntul romănesc. De ce? Nu cred că mai există profesori pasionaţi de ceea ce fac şi tocmai de aceea nu mai găsesc nici un fel de legătură cu elevii lor. E grav, pentru că s-a ajuns ca profesorii aproape să-i urască pe copii. Pe de-o parte, este de înţeles… Atunci cînd vezi nişte copii care îţi vorbesc foarte urît şi nu mai au nici un fel de educaţie şi sînt îmbrăcaţi nu ştiu cum, cu unghii lungi şi vopsite în toate felurile, e greu să te adap­tezi lor. Mai ales că profesorii au fost obişnuiţi ani la rînd să predea într-un anumit sistem, însă trebuie să ”şlefuiască” ce este mai bun. Orice copil, cît de rău ar fi, tot are ceva bun.

– Tu ai avut parte de un profesor dedicat?

Cel mai bun exemplu pentru mine este profesoara de limba engleză din gimnaziu. O femeie extrem de dedicată, care m-a făcut să iubesc limba engleză, deşi eram la o şcoală cu profil sportiv, unde eram preocupaţi mai mult de rezultatele noastre la înot. Nu se limita doar la programă sau la manual, ci încerca să ne înveţe mai mult. Pusese la punct un laborator unde puteam asculta la căşti diverse casete cu engleză americană. Pe noi ne încînta foarte tare, pentru că era apropiată de ceea ce auzeam noi la televizor, în filmele americane. A reuşit să-şi cîştige atenţia şi afecţiu­nea din partea unor colegi foarte refractari la tot ce înseamnă şcoală. Erau copii cu probleme care, la ora ei, nu mişcau în front. Cred că, prin această campanie, de ruşine, de nevoie, toţi oamenii care s-au văzut la televizor vor schimba ceva. Măcar din jena de a fi văzuţi la televizor cum au luat nişte bani fără a se ocupa de o şcoală dărăpănată! Sperăm ca aceste materiale să atragă atenţia şi să schimbe ceva. Noi o să revenim, oricum, şi o să vedem ce s-a întîmplat cu subiectele semnalate de noi.

– Cît de mult te implici în pregătirea Alexiei?

Facem temele împreună, iar atunci cînd nu am timp se ocupă mama mea. Am încre­dere foarte mare în mama, pentru că ea făcea lecţiile şi cu mine şi nu am de ce să mă plîng! Sîmbăta şi duminica, mai face Alex lecţiile cu ei. Ne implicăm în absolut tot ce se întîmplă cu ei, la şcoală sau cu prietenii. Viaţa mea s-a schimbat complet în aceşti 12 ani de PRO TV: m-am măritat, am doi copii minunaţi şi sîntem o familie aşa cum mi-am dorit. Dacă e să mă întrebe vreodată cineva ”Ce-ai făcut cel mai bine pe lume?”, i-aş răspunde că cea mai mare reuşită a mea este familia. Cred că, în zilele noastre şi în toată demenţa în care trăim, este mult mai greu să reuşeşti să ai o familie în sensul clasic decît să ai un job bun.

”Sînt un brand legat de PRO TV”

Nu cred că are importanţă ce mă consider eu. Cred că sînt un brand foarte strîns legat de PRO TV. Există brand-uri de sine stătătoare, gen Mihaela Rădulescu – mulţi oameni nu ştiu la ce televiziune este ea, dar cu siguranţă ştiu cine este – şi sînt oameni care au lucrat la noi în televiziune şi au fost şi ei foarte bine văzuţi, erau un nume. După care, plecînd la alte televiziuni, mult mai mici, fără o vizibilitate, s-au pierdut o dată cu ele. Cred că este foarte important brand-ul televiziunii la care lucrezi, dar şi valoarea ta cu care mergi mai departe şi depinzi de cît de mult poate influenţa aceasta puterea brand-ului respectiv.

– Dar un model în televiziune?
Nu mă consider un model. Cred că există foarte mulţi oameni care îşi doresc să facă ceea ce fac eu şi îi înţeleg foarte bine pentru că este o meserie foarte frumoasă. Însă, înain­te de a pleca pe acest drum, ar trebui să-şi verifice posibilităţile şi să înţeleagă că trebuie să aibă o bază foarte solidă. E foarte uşor să ajungi la televizor, mai greu e să te menţii. Dacă nu ai o bază, apari un sezon şi dispari. La fel ca formaţiile de-o vară.