Andreea Berecleanu, invitată specială la “Happy Show”
“Am spus de multe ori că îmi plac experienţele care îmi devoalează o altă faţetă în afara celei cu care este obişnuit publicul privitor de ştiri. Sunt un om vesel, glumeţ, iar atmosfera creată de umorul de calitate a echipei conduse de Toni Grecu, mi-a făcut o jumătate de zi altfel, câteva ore în care am râs împreună cu ei non-stop. Şi, culmea, printre hohote, ne-a ieşit si monologul, şi interviul, şi replicile cu personajele deja celebre din emisiune. Rog audienţa să fie indulgentă cu un invitat special fără valenţe actoriceşti”, declară cu umor, Andreea.
Toni Grecu, realizatorul emisiunii “Happy Show”, adaugă: “Am invitat-o pe Andreea în ediţia din această seară din mai multe motive: pentru că este una dintre cele mai importante vedete din România şi un cunoscut jurnalist, pentru că apare foarte rar în emisiuni de acest gen şi în felul asta publicul va descoperi o altă faţetă a omului sobru care prezintă ştiri”.