Andreea Berecleanu a câştigat procesul intentat lui Radu Banciu

De: Cătălina Matei / 06.12.2014, 09:00
Andreea Berecleanu a câştigat procesul intentat lui Radu Banciu
Pentru că a făcut afirmaţii defăimătoare la adresa ei, Andreea Berecleanu l-a dat în judecată pe realizatorul emisiunii “Lumea lui Banciu” de la B1 TV. Vedeta Antena 1 a câştigat şi urmează să primească despăgubiri în valoare de 15.000 de lei, precum şi scuze publice.

Renumit pentru comentariile sale extrem de acide la adresa persoanelor publice din România. Radu Banciu  nu a scăpat ocazia să o defăimeze şi pe prezentaotarea Observatorului de la Antena 1. Într-una din ediţiile emisiunii sale de la B1 TV, Banciu a afirmat că vedetă de televiziune „a umblat din floare-n floare, pentru funcţie”.

Foto: Antena 1

În urma acestor declaraţii, realizatorul de la B1 TV a fost dat în judecată şi i s-au cerut despăgubiri. Prima oară a câştigat procesul în iarna anului trecut, atunci când instanţă a hotărât că Radu Banciu să o despăgubească pe Andreea Berecleanu cu 30.000 de lei şi scuze publice.

Foto: Facebook

A făcut însă recurs, iar acum, potrivit agentiadepresamondena.ro, instanţa a dat o hotărâre definitivă şi irevocabilă, din nou în favoarea Andreei Berecleanu. Suma pe care Radu Banciu trebuie să o plătească a scăzu la 15.000 de lei, însă scuzele publice pe care trebuie să i le aducă vedetei Antena 1 au rămas în picioare.

“Circul ieftin dar mai ales minciuna se plătesc! Cu scuze publice şi despăgubiri! Instanţa s-a pronunţat definitiv în favoarea mea în procesul pe care-l aveam încă din 2012 cu Radu Banciu”, a scris Andreea Berecleanu pe pagina ei de Facebook.