Printre concerte, şedinţe foto şi apariţii în emisiuni TV, Andreea Bănică îşi face timp şi pentru fetiţa sa. Sofia a împlinit 5 ani în luna mai şi este o fetiţă extrem de energică şi dornică de a învăţa foarte multe lucruri. Cea mai recentă realizare a sa este faptul că a învăţat să înoate! Prin urmare, cântăreaţa şi puştoiaca ei au mare chef de… bălăceală!
“Suntem bucuroase că am învăţat să înotăm”, a scris Andreea Bănică pe contul său de Facebook, unde a postat o fotografie în care se bălăceşte cu Sofia într-o piscină.
Foto: Facebook
Într-un interviu acordat recent revistei “Viva!”, cântăreaţa povesteşte că Sofia este la fel de pusă pe glume ca tăticul ei şi că are ureche muzicală.
”Are umorul lui Lucian, e carismatică, am descoperit că are ureche muzicală, de aceea am înscris-o la Colegiul George Enescu. Îi plac muzica, gimnastica şi baletul, având şi talent în aceste direcţii”, a declarat artista pentru publicaţia amintită mai sus.
Citeşte şi Cursuri de înot – Cele mai căutate piscine din Bucureşti.