Andreea Bălan va cânta alături de tatăl ei, Săndel, mâine, la “Te cunosc de undeva!”. Cei doi, tată şi fiică, se vor transforma în Al Bano şi Romina Power.
“Când eram student, am cântat folk, la Galaţi, la cenaclul Dunărea şi, ulterior, în cenaclul Flacăra. Apoi, am renunţat la formaţia în care cântam, pentru a mă dedica în totalitate trupei Andre”, povesteşte Săndel Bălan. Acesta, alături de Gigi Antonescu, tatăl Andreei Antonescu, au pus bazele proiectului Andre.
“Tata este compozitorul tuturor pieselor trupei Andre”, a adăugat Andreea Bălan.
Ce piesă vor cânta Andreea şi Săndel Bălan, telespectatorii Antenei 1 vor vedea sâmbătă, 18 aprilie, de la ora 20.30, numai la “Te cunosc de undeva!”.